Din cuprinsul articolului
MIRACOL prin rugăciune! Andreea, o tânără din Iași, studentă la Medicină, era să-și piardă viața după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu înghețat. Toate investigațiile medicale indicau zero șanse de supravieţuire.
După 23 de zile de stat în comă, o stare prelungita de pierdere a conștienței, cu traumatism craniocerebral și contuzie pulmonară, tânăra studentă si-a revenit miraculos.
„Teoretic, în comă este moarte clinică, dar eu visam că mergeam la biserică. De fapt, tata făcea slujbă cât eu am fost în comă”, a spus ea.
„Probabil că îngerul păzitor o aducea aici”, declară Mihai Iordăchescu, tatăl Andreei şi preotul Bisericii din Ezăreni.
Acum zâmbește și are în el toată forța adunată în doi ani de luptă, de rugăciune și de terapie zilnică.
Lupta ei pentru recuperare nu s-a terminat, dar voința și încrederea că va ajunge exact acolo unde își dorește sunt nemărginite, potrivit Antena 3.
Ce determină coma?
Coma este determinata de o leziune a creierului. Leziunea cerebrala poate fi determinata de o presiune crescuta, sângerare, lipsa de oxigen, sau acumularea unor toxine. Leziunea poate fi temporara și reversibila. De asemeni exista cazuri în care poate fi permanenta. Mai mult de 50% dintre come au legătură cu traumatismele craniene sau disfuncții ale sistemului circulator cerebral.
Problemele care pot duce la apariția comei
- Traumatismele. Traumatismele craniene pot determina edem cerebral sau sângerare cerebrala. Când creierul se edemnatiaza că răspuns la un traumatism, fluidul exercita o presiune mare datorita inextensibilității cutiei craniene. Edemul poate determina leziuni la nivelul SAA – sistemul activator ascendent – partea creierului responsabila pentru trezire și activare;
- Edemul. Edemul țesutului cerebral poate apare chiar și fară traumatism. Uneori o lipsa de oxigen, un dezechilibru electrolitic sau hormonal pot determina apariția edemului;
- Sângerarea. Sângerarea în straturile cerebrale poate determina coma prin comprimarea parții lezate a creierului. Aceasta compresie determina că fluxul de sânge să devieze spre partea normala determinând leziuni ale ambelor emisfere cerebrale. Hipertensiunea arteriala, anevrismele cerebrale și tumorile sunt cauze netraumatice ale sângerărilor cerebrale;
- Accidentul vascular cerebral. Când nu exista flux sanguin într-o parte importanta a creierului sau exista o pierdere de sânge însoțită de edematiere, poate apare coma;
- Glicemia. La pacienții cu diabet zaharat, coma poate apare când nivelul glicemiei sanguine este foarte mare. Aceasta condiție poarta numele de hiperglicemie. Hipoglicemia, adică un nivel scăzut al glucozei sanguine, poate determina de asemeni, coma;
- Deprivarea de oxigen. Oxigenul este esențial pentru funcționarea creierului. Stopul cardiac determina o oprire brusca a fluxului sanguin și a oxigenului spre creier. După resuscitarea cardio-respiratoare, supraviețuitorii stopului cardiac sunt deseori în coma. Deprivarea de oxigen poate apare, de asemeni, în timpul înecului;
- Infecțiile. Infecțiile sistemului nervos central, cum ar fi meningitele și encefalitele pot determina coma;
- Toxice. Substanțe care în mod normal sunt prezente în organism se pot acumula până la nivele toxice daca organismul eșuează în eliminarea lor. Că exemplu, amoniacul se poate acumula datorita unor afecțiuni hepatice, dioxidul de carbon datorita unei crize severe de astm sau ureea datorita insuficientei renale. Unele droguri și alcoolul în cantități mari pot, de asemeni, afecta funcționarea neuronala la nivelul creierului;
- Crizele epileptice. O singura criza rareori determina coma. Dar crizele continue – numite status epilepticus – determina. Crizele repetate pot împiedică creierul să se recupereze intre crize. Acest fapt vă determina o stare prelungita de inconștienta și coma.