Categories: Știrile zilei

Minunile Sfintei Parascheva. Povestea tinerei care a fost vindecată de leucemie

Întrucât moaștele Sfintei Parascheva se află la Iași de mai bine de 300 de ani, sărbătoarea de pe 14 octombrie are un sens cu totul special pentru români, deoarece sute de mii de credincioși vin să se închine la moaștele sfintei despre care știu că este „foarte ajutătoare”.

La zece ani, aude pentru prima dată strigătul lui Dumnezeu: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, și, astfel, alege să își părăsească părinții pentru Hristos și să își petreacă restul vieții în locurile sfinte: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor, potrivit crestinortodox.ro.

Cu toate acestea, pe când avea 20 de ani, un înger i se arată în vis și îi transmite că trebuie să se întoarcă în casa părinților ei. Potrivit tradiției, Sfânta Parascheva revine la Epivat, fără a dezvălui cine este, și continuă să își petreacă ultimele zile în slujba lui Dumnezeu.
Aici sunt câteva dintre miracolele care s-au petrecut în decursul anilor la racla Sfintei Parascheva.

O tânără a fost vindecată de leucemie

Prin anul 1950, o tânără studentă din Iași a fost depistată cu leucemie. Cu mare tristețe, atât tânăra bolnavă, dar și familia ei au fugit la moaștele Sfintei Parascheva și, cu foarte multe lacrimi, i-au cerut acesteia ajutor pentru sănătatea ei. După numai două luni de rugăciuni fierbinți, post și sfintele slujbe, tânără a fost vindecată de boala sa incurabilă și și-a putut continuă studiile, potrivit crestinortodox.ro.

Femeie salvată de la sinucidere

În Iași, o familie avea necazuri. În anul 1955, într-o noapte, o femeie a plecat din casă, iar soțul și fiica ei o căutau de mult timp, însă nu o găseau. Spre seară, când fata lui a adormit, tatăl s-a dus la Sfânta Parascheva și s-a rugat pentru revenirea acasă a soției sale dispărută fără urmă. Ajuns acasă, soțul a continuat să se roage sfintei. La aproape o oră după, în toiul nopții, soția a ciocănit speriată la ușă.

Întrebată despre ce s-a întâmplat, ea a răspuns: „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am așezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar, la orele opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede și m-a aruncat afară de pe linie. Așa am scăpat de moarte și de osânda iadului.” Atunci, bărbatul i-a spus că la ora aceea fiica lor deja dormea, iar el se ruga lângă Moaștele Sfintei Parascheva, potrivit Antena3.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

32 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

51 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

o oră ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

2 ore ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Citeste si: