Sari la conținut

Cum vă feriți de bolile bătrâneţii

Chiar dacă genele vă predispun să faceţi afecţiuni grave precum cancer sau demenţă, puteţi lua din timp măsuri ca să le preveniţi.

Odată cu înaintarea în vârstă, este imposibil să nu apară probleme de sănătate, cred cei mai mulţi oameni. Medicii îi contrazic. Cele mai frecvente afecţiuni care apar începând cu vârsta a doua ar putea fi evitate printr-un stil de viaţă corect, susţin specialişti britanici citaţi de publicaţia „The Guardian”.

Chiar dacă aveţi gene care vă predispun la anumite afecţiuni, puteţi lua unele măsuri care să micşoreze riscul de a vă îmbolnăvi, dar asta înseamnă să vă lăsaţi de fumat, să mâncaţi puţin şi să faceţi sport.

Renunţaţi la fumat şi mâncaţi cumpătat

Multe forme de cancer ar putea fi prevenite prin mici schimbări ale stilul de viaţă, făcute din timp. Fumatul provoacă nu doar cancerul de plămâni, ci creşte şi riscul apariţiei cancerului de gură, celui cervical sau a celui de stomac.

Consumul de alcool creşte riscul apariţiei multor tipuri de cancer (de esofag, la stomac ori la ficat). De asemenea, grijulii ar trebui să fie şi femeile care iau anticoncepţionale. Deşi se spune că dozele mici de hormoni nu mai pun probleme, e bine să vă faceţi toate testele care depistează cancerul de sân (mamografia) ori pe cel cervical (Papanicolau).

Medicii mai spun că ferite de aceste tipuri de cancer sunt femeile care nasc devreme, până la 30 de ani, precum şi cele care alăptează. Dacă nu vă încadraţi în această categorie, fiţi prevăzătoare.

Nu în ultimul rând, trebuie să aveţi grijă de dietă. Obişnuiţi-vă să mâncaţi cinci fructe pe zi, pâine din cereale integrale şi o cantitate cât mai mică de grăsimi saturate (se găsesc în mezeluri şi produse fast-food), carne roşie ori produse foarte sărate. Acestea cresc riscul cancerului de stomac, dar şi pe cel al cancerului de colon. Vara profitaţi de verdeţuri şi fructe, iar iarna, supliniţi cu vitaminele din pastile.

Nu doar consumul de alimente sănătoase vă poate feri de boli, ci şi cumpătarea. Mâncaţi puţin, încercaţi să nu luaţi în greutate şi feriţi-vă mai ales de grăsimea din jurul abdomenului. Vă pot ajuta fie şi numai zece abdomene făcute zilnic. Ideal ar fi să faceţi câte 30 minute de mişcare, cel puţin cinci zile pe săptămână.

Atenţie mare la bolile cardiovasculare! Cel mai bun mod de a împiedica grăsimea să se depoziteze pe artere este să opriţi fumatul, să faceţi sport şi să slăbiţi. Chiar şi când pierdeţi între 5% şi 10% din greutate, puteţi reduce riscul de a suferi un infarct. În ceea ce priveşte dieta, vă ajută un regim bogat în peşte.

Atenţie la pierderile de memorie

Şi împotriva demenţelor puteţi lupta tot prin dietă, prin renunţare la tutun şi prin sport. Pentru a putea menţine creierul sănătos, mizaţi pe fructe, pe legume, nu mâncaţi sărat şi gras. Dintre sporturi, le puteţi încerca pe cele care solicită gândirea (şahul), dar şi pe cele care vă ajută să vă oxigenaţi creierul.

Doi oameni din zece, care au peste 60 de ani, suferă de dureri de şolduri, genunchi sau mâini. „Principalii candidaţi sunt cei care îşi suprasolicită articulaţiile şi care au o muncă ce presupune cărat, ridi cat, stat în frig”, afirmă medicul de fami lie Remus Lupu. Boala se instalează gra dual, aşa că la primele semne sunt câteva lucruri pe care le puteţi face. Menţinerea unei greutăţi optime este probabil cel mai important. „E vitaţi suprasolicitarea coloanei dacă a veţi un job care presupune muncă fizică şi purtaţi o centură care să susţină mijlocul”, recomandă medicul Remus Lupu.

„Pentru a evita ateroscleroza, e nevoie de un echilibru al lipidelor în corp. Pentru asta nu fumaţi, faceţi mişcare şi încercaţi să aveţi o dietă echilibrată, fără excese şi fără grăsimi animale.”,

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel