Victor Costache, ministrul Sănătății și Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate s-au întâlnit astăzi cu reprezenții medicilor de familie.
La discuții au participat echipele de conducere ale Societății Naționale de Medicină de Familie, Asociației Române de Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie și Federației Națională a Patronatelor din Medicina de Familie.
Echipa Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a discutat cu medicii de familie mai multe teme de interes, inclusiv renunțarea la protocoalele de prescriere a anumitor medicamente care limitează practica medicală în asigurarea tratamentului pentru pacienţii cronici, măsuri de debirocratizare a activităţii în cabinetul medicului de familie, finanțarea domeniului, dar și îmbunătățirea activității de vaccinare în cadrul cabinetelor, potrivit unui comunicat al ministerului Sănătății.
“Sunt multe probleme care au rămas nerezolvate în acest domeniu și pentru care trebuie să găsim măsuri de remediere. Există toată deschiderea și procuparea actualei echipe, a mea personal, de a dezvolta medicina de familie. Urmărim creșterea finanțării pentru acest sector și am identificat deja fonduri externe, atât prin Banca Mondială, cât și fonduri europene nerambursabile prin care vom suplimenta bugetul destinat medicinei de familie. Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene vom lansa Programul Operațional pentru Sănătate în care vor exista multe proiecte destinate domeniului. Vom lucra îmreună cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene și cei ai medicilor de familie pentru finalizarea elaborării acestor programe necesare mediciniei de familie”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.
Ministrul Costache a asigurat medicii de familie că viitoarele campanii de vaccinare, dar și de informare și educare a populației pentru vaccinare vor fi realizate în comun.
“La începutul lunii ianuarie ne vom întâlni, din nou, și vom stabili împreună necesarul de vaccin gripal care se va achiziționa, calendarul de aprovizionare și toate detaliile necesare pentru derularea camaniei de vaccinare grauită antigripală, dar și pentru îmbunătățirea acoperirii vaccinale în cadrul calendarului de vaccinare. Am cerut ca anul viitor să nu se mai repete situația ultimilor ani în care au existat disfuncționalități frecvente în aprovizionare și sincope în derularea campaniei de vaccinare antigripală. Vom începe din prima lună a anului să organizăm campania de vaccinare antigripală, împreună cu toți cei implicați”, a mai spus ministrul Sănătății.
Sursa foto: Facebook Ministerul Sănătății
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…