Categories: Știrile zilei

Ministrul Sănătății anunță deblocarea a mii de posturi: „Pentru medici în primul rând, dar şi asistenţi medicali, şi personal auxiliar”

Ministrul Sănătății anunță deblocarea a mii de posturi. Luni, 8 ianuarie, ministrul Sănătății a anunțat deblocarea câtorva mii de posturi din sistemul medical.

Declarația vine în contextul în Colegiul Medicilor București a făcut un apel pentru deblocarea posturilor din sănătate, având în vedere deficitul semnificativ de personal cu care se confruntă sistemul medical.

Alexandru Rafila: Vor fi deblocate câteva mii de posturi

„În sectorul public au fost blocate angajările încă de anul trecut, iar posibilitatea de deblocare a posturilor și de scoatere a lor la concurs este condiționată de aprobarea în Guvern a unui memorandum.

Atât noi, la nivelul Ministerului Sănătății, cât și Ministerul Dezvoltării, care are oarecum în subordine, ca să spunem așa, spitalele care țin de autoritățile locale, am inițiat astfel de memorandum-uri anul trecut. Unul singur a trecut din cele vreo patru sau cinci pe care le-am făcut împreună”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit RRA.

Ministrul Sănătății anunță deblocarea mai multor posturi în spitalele românești.

„Sper că de data aceasta, având în vedere și declarația pe care a făcut-o prim-ministrul, săptămâna trecută, că în cursul acestei săptămâni vom reuși să deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor atât în spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății, cât și la spitalele aflate în subordinea autorităților locale.

O să fie vorba de câteva mii de posturi: medici în primul rând, dar și asistenți medicali, și personal auxiliar. Mai mult, discutăm de medici – tinerii medici care au susținut examenul de specialitate la sfârșitul anului trecut – trebuie să aibă unde să lucreze.

Și atunci este natural ca să existe posibilitatea să îi angajăm, mai ales că este nevoie de ei. Nu este vorba de o angajare formală, ci de o angajare bazată pe nevoile unităților sanitare speciale, ale spitalelor, de a avea diverse tipuri de medici specializați, care să poată să răspundă nevoilor de servicii medicale ale populației”, a explicat Alexandru Rafila, la Radio România Actualități.

Trebuie să le oferim șansa medicilor tineri să rămână în țară

Ministrul Sănătății speră că astfel, tinerii medici vor putea avea posibilitatea să profeseze în șară.

„Trebuie să le dai posibilitatea să profeseze în țară. Dacă nu le dai posibilitatea să profeseze în țară, în mod evident nu vor fi păstrați, așa că există o probabilitate destul de mare ca unii dintre ei sau cea mai mare parte dintre ei să profeseze în țară. Dar cu această condiție a oferirii posibilității să profeseze în România”, a mai spus Rafila.

„Dacă se deblochează posturile, există o procedură legală privind ocuparea posturilor prin concurs. Nu se poate altfel, indiferent de revendicările unora sau altora, posturile se ocupă prin concurs.

(…) Important este să demarăm, dacă se poate, până la jumătatea acestei luni, concursurile de ocupare de post și atunci, în decurs de 30 de zile de la data publicării acestor posturi, ele se pot ocupa prin concurs”

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

28 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

58 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: