Categories: Ştiri sănătate

Încă un pas în lupta împotriva cancerului. Ministrul Sănătății a făcut un anunț important

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, în cadrul conferinței „Valoarea datelor în oncologie”, că licitaţia pentru achiziţia vaccinului HPV este finalizată.

„Licitaţia pentru achiziţia vaccinului HPV este finalizată, este în evaluare. Vom putea implementa şi acest lucru, deci sunt lucruri care merg. Molecule noi care vor fi introduse. Oricum, ştiţi foarte bine, am ieşit din zona roşie a Uniunii Europene, practic, şi am ajuns totuşi să putem discuta că putem trata în condiţii de siguranţă pacienţii”, a spus Pintea, după participarea la deschiderea evenimentului organizat de Centrul pentru Inovare în Medicină, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

În cuvântul rostit în cadrul conferinţei, Sorina Pintea a subliniat necesitatea bugetării programelor naţionale de luptă împotriva cancerului.

„În 2017 a demarat implementarea unui obiectiv important al Strategiei Naţionale de Sănătate, obiectiv care are şapte axe prioritare. Şi aici mă refer la Planul Naţional de Cancer. Şi am începe prin monitorizarea cancerului prin registre regionale de cancer şi un registru naţional. Ministerul Sănătăţii a dezvoltat şi are în implementare în acest moment în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor un proiect finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate, care vizează consolidarea sistemului de informaţii în sănătate. Consolidarea registrelor de cancer reprezintă o componentă importantă a acestui proiect”, a precizat ministrul.

Implementarea proiectului realizat în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor a început în urmă cu 6 luni şi urmează să se încheie peste un an, a spus ministrul Sănătăţii.

„Sunt 108 registre de boală în acest moment. Dar, pe lângă aceste registre de boală, avem registre de pacienţi, avem mai multe lucruri în desfăşurare. Pe de altă parte există Programul informatic al Casei, care ar fi putut fi utilizat în acest sens, în a constitui, cel puţin parţial, aceste registre. Pot să vă spun că lucrăm la acest aspect. Sunt mai multe lucruri în implementare. (…) E nevoie de o predictibilitate în sistem. Ca să poţi bugeta o activitate corespunzător, trebuie să ai şi o predictibilitate”, a explicat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai amintit proiectele de consolidare a Programului naţional de screening pentru cancerul de col uterin şi instituirea proiectelor-pilot pentru screening pentru cancerul de sân şi cancerul colo-rectal, „investiţiile importante” în dotarea cu computer tomograf şi aparate de rezonanţă magnetică nucleară, elaborarea de programe terapeutice pentru 32 de molecule noi care au fost incluse în Programul Naţional de Oncologie.

„Prin programul derulat cu Banca Mondială, s-au achiziţionat opt aparate de radioterapie, dintre care unele s-au instalat deja, iar celelalte vor fi instalate până la sfârşitul acestui an. Pe de altă parte, împreună cu cei de la Banca Mondială, am negociat achiziţia a încă 10 aparate de radioterapie pentru a fi instalate acolo unde numărul pacienţilor este mare şi în creştere”, a indicat Pintea.

La rândul său, Victor Negrescu, consilier onorific al prim-ministrului, a accentuat că sintagma „lupta împotriva cancerului” nu trebuie să rămână doar un slogan, menţionând că, dacă în 2015,1,3 milioane de persoane mureau în UE din cauza cancerului, în 2018 numărul acestora a ajuns la aproape 2 milioane.

„A folosi datele, inovaţia, în ceea ce înseamnă actul medical astăzi reprezintă o realitate, asupra căreia ar trebui să ne aplecăm şi pentru care trebuie să acordăm o finanţare adecvată atât la nivel naţional, cât mai ales la nivel european. Este foarte bine că ne fixăm priorităţi largi, dar, de asemenea, ar fi extrem de important în contextul negocierilor privind viitorul buget european să alocăm politicilor de sănătate o finanţare adecvată. Acest lucru înseamnă într-adevăr ca în viitorul buget să reuşim să alocăm resursele corespunzătoare nu doar în Programul de cercetare ‘Orizont Europa’, cum se pare că s-a gândit, dar şi pentru alte tipuri de soluţii de finanţare la nivel european, inclusiv în politica de coeziune, inclusiv în politica destinată formării resurselor umane. Ar trebui ca această finanţare la nivelul sănătăţii să devină o finanţare pluridisciplinară, adică să regăsim soluţii de finanţare pe toate axele posibile de finanţare la nivel european”, a spus Negrescu.

Potrivit preşedintelui Centrului de Inovare în Medicină Bucureşti, Marius Geantă, organizatorii conferinţei „Valoarea datelor în oncologie” doresc propunerea pe agenda UE a unui „plan european împotriva cancerului, care să fie bazat pe date, pe tehnologii, pe inteligenţa umană şi pe empatie”.

„Am strâns foarte multe dovezi care arată că tehnologia este deja prezentă în managementul cancerului, de la registrele de boală, până la genomică şi inteligenţă artificială şi aceste tehnologii pot să facă diferenţa pentru pacienţi, de la prevenţie, la depistarea precoce, la diagnostic şi la tratament. Evenimentul pune împreună toate aceste perspective, într-o structură (…) în două părţi – o parte care priveşte o abordare la nivel individual, pornind de la ideea că putem să generăm date pentru fiecare persoană în parte, care să contribuie la crearea unui ‘geamăn virtual’, care să ne permită, vorbind plastic, să testăm pe modele computerizate, înainte de a testa pe oameni, diverse intervenţii. Al doilea plan al discuţiei ţine de sistemele de sănătate, pentru că inovaţiile în oncologie sunt exponenţiale, iar sistemele de sănătate din toată lumea, nu doar din România, nu au încă acea capacitate de a se adapta şi implementa cât mai repede aceste inovaţii”, a declarat Marius Geantă, pentru AGERPRES.

În deschiderea evenimentului, a fost transmis un mesaj video al liderului grupului PPE din Parlamentul european, Manfred Weber, candidat la şefia Comisiei Europene, în care acesta, amintind că a dedicat o atenţie deosebită în întreaga sa campanie pentru alegerile europarlamentare problemei combaterii cancerului, subliniază că doreşte implementarea unor măsuri în domeniu şi cu sprijinul viitorului Legislativ European.

„În următoarele săptămâni vom discuta şi vom decide alături de forţele politice din Parlamentul European despre proiectele pe care vrem să le prioritizăm pentru viitorii cinci ani. Familia mea politică, PPE, va urma acest principiu de a ne uni resursele în lupta cu cancerul”, a transmis Weber.

Sursa: Agerpres

Recent Posts

APMGR: Paracetamolul și Metforminul riscă să fie retrase de pe piață. Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariția unor medicamente esențiale

APMGR. Producătorii de medicamente generice atrag atenția că românii ar putea rămâne fără Paracetamol și…

6 minute ago

INSP: Peste 400 de cazuri noi de COVID-19 şi şase decese în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie,…

17 minute ago

STUDIU. Femeile din Estul Europei muncesc de trei ori mai mult pentru produsele de igienă feminină

Femeile din țările din estul Europei trebuie să muncească în medie de trei ori mai…

36 de minute ago

Anchetă de proporții în Sănătate: emitere de documente medicale false pentru a obține ilegal certificat de handicap. Ce au descoperit oamenii legii?

La Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași a fost inițiată o anchetă privind suspiciuni de…

57 de minute ago

Imagini virale cu lilieci care zboară în saloanele copiilor internați la Spitalul Oltenița. Reacția conducerii

Imagini surprinse în Spitalul Municipal Oltenița, în care lilieci zboară printr-un salon pentru copii, au…

o oră ago

Sărbătoare 5 noiembrie: Doi mari sfinți în calendarul ortodox sunt sărbătoriți – ocrotitori ai căsniciei. Rugăciunea care rezolvă neînțelegerile în familie

Pe 5 noiembrie, credincioșii îi cinstesc pe Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi, considerați ocrotitori ai…

2 ore ago

Citeste si: