Simona Bucura Oprescu, propusă din nou pentru funcția de ministru al Muncii în viitorul Executiv, a evitat să ofere un răspuns clar în legătură cu o posibilă creștere a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2025. În cadrul audierilor pentru nominalizarea sa, a explicat că decizia finală depinde de mai mulți factori.
Viziunea politică a coaliției de guvernare: decizia cu privire la majorarea pensiilor va fi luată de întreaga coaliție, luând în considerare prioritățile și strategia comună.
Posibilitățile economice ale României. Ministrul a subliniat că sustenabilitatea financiară și bugetul pentru anul viitor vor fi factori determinanți în luarea unei astfel de decizii.
Pensionarii așteaptă răspunsuri clare în contextul unei posibile indexări a pensiilor, mai ales în condițiile inflației ridicate și al creșterii costurilor vieții. În 2024, guvernul a implementat o indexare semnificativă a pensiilor, iar așteptările pentru 2025 rămân ridicate. Totuși, lipsa unui anunț oficial până în prezent generează incertitudine în rândul beneficiarilor.
„Cu privire la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o mai mulţi dinte dvs, cu privire la aplicarea legii 360. Astăzi este o realitate, am spus deja, faptul că pensiile românilor au crescut. Cu privire la decizia politică pentru 2025, aici trebuie să ţinem cont şi de viziunea întregii coaliţii, dar şi de posibilităţile României pentru 2025. Sunt convinsă că foarte curând, pe baza datelor pe care ni le va pune la dispoziţie Ministerul Finanţelor, decizia va fi comunicată oficial de noul guvern al României”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit News.ro.
Senatorul Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, care a pus această întrebare, a replicat:
„Sunt semnale că îngheţaţi creşterea pensiilor. Răspunsul dvs. pe care îl interpretez în sensul de a depinde de Ministerul Finanţelor şi de resursele de acolo îmi cam confirmă acest lucru”.