Din cuprinsul articolului
Bugetul alocat pensiilor creşte, ca urmare a recalculării, cu aproape 50% faţă de 2020, la 136,3 miliarde lei, însă, conform proiecţiilor realizate la Ministerul Finanţelor, ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB rămâne constantă, cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Boloș: o perioadă istorică pentru ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii românesc
„Este o dovadă de responsabilitate pentru cei 4,7 milioane de români care urmează să primească deciziile de recalculare.(…) 3,8 milioane de pensionari sunt în situaţia fericită de a avea pensiile recalculate cu procente de până la 100%. Este, dacă vreţi, o perioadă istorică pentru ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii românesc, pentru ceea ce înseamnă înlăturarea inechităţilor. (…)
Şi în proiecţiile pe care le-am realizat la nivelul Ministerului Finanţelor, ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în PIB rămâne constantă, cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031.
Deci, din acest punct de vedere, putem spune că legea, în ansamblul său, şi-a atins obiectivul, acela de a avea în România un sistem public de pensii sustenabil.(…)
Dacă în 2020 aveam un buget alocat pensiilor de 81,4 miliarde lei, în 2024, după estimările noastre, bugetul alocat pensiilor urcă la 136,3 miliarde de lei. Aici discutăm de 54,9 miliarde de lei, deci o creştere a acestui buget cu aproape 50%, ceea ce semnifică şi reliefează efortul pe care l-am făcut în această perioadă de timp pentru a asigura resursele financiare necesare, pentru că de-a lungul timpului au fost şi încercări eşuate de recalculare a pensiilor”, a spus Boloş la o conferinţă de presă privind procesul de recalculare şi distribuire a pensiilor, organizată la sediul PNL.
100.000 de pensionari nu vor mai avea indemnizaţie socială
Ministrul a subliniat că, în urma recalculării, aproximativ 100.000 de pensionari nu vor mai avea indemnizaţie socială, ci vor trece în sistemul public de pensii şi a reiterat că a fost evaluat un efort bugetar lunar de 2,5 miliarde lei, respectiv un impact cumulat până la sfârşitul anului de 10 miliarde lei.
„Aceşti bani sunt cuprinşi în buget, îi avem, deci plata drepturilor privind pensiile va avea loc pentru că aceşti bani există atât în bugetul de venituri şi cheltuieli al României, în bugetul de stat, cât şi în vistieria noastră.
Deci, cu alte cuvinte, banii urmează a fi viraţi la timp tuturor românilor care beneficiază de aceste creşteri ale pensiilor după procesul de recalculare care a avut loc. (…)
Nu s-a pus problema ca aceste resurse să stea sub semnul instabilităţii, adică să existe vreun risc ca aceste drepturi ale românilor să nu fie achitate. (…)
Sunt banii cuprinşi în buget. Să stea liniştiţi toţi românii, că aceste drepturi se achită la data care este stabilită de către Casa Naţională de Pensii”, a punctat Marcel Boloş.
Cea mai mare reformă a sistemului public de pensii
Ministrul a reamintit că „pilonii” pentru reformarea sistemului de pensii au fost puşi începând cu anul 2021, prin jaloanele 214 şi 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Iată acum ceasul acesta istoric în care vorbim despre această răsplată pentru milioanele de români care au aşteptat cu sufletul la gură ca să se întâmple şi să se implementeze această reformă, cea mai mare reformă a sistemului public de pensii, cum spuneam, căreia i-au fost puse bazele în anul 2021, prin jaloanele 214 şi 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. (…) Sunt deosebit de onorat că dăm aceste veşti extraordinar de importante pentru români şi mai ales, pentru marea masă de pensionari”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.
Majorarea limitelor de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 600 de milioane de lei
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat miercuri, la conferinţa de la finalul şedinţei de Guvern, că a fost aprobat un Memorandum ce prevede majorarea limitelor de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 600 de milioane de lei.
„Astăzi, am aprobat în Guvern Memorandumul pentru majorarea limitelor de credite de angajament pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2024. Este doar o operaţiune contabilă care ne permite majorarea limitelor de credite cu suma de 600 de milioane de lei pentru plata primei tranşe de pensii aferente lunii septembrie, recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360 pe 2023 privind sistemul public de pensii.
Pe 26 august încep să fie virate primele tranşe, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poştali către pensionari.
Pe data de 12 septembrie vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card”, a spus ministrul Muncii.
Aceasta a precizat că peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56% din total, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei.