Categories: Ştiri sănătate

Ministrul Educației: Școala va reîncepe pe 9 ianuarie. În acest moment, nu avem motive să suspendăm cursurile

Ministrul Educației: Școala va reîncepe pe 9 ianuarie.

Într-o conferință susținută alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat asigurări că procesul de învățământ își urmează cursul.

Prin urmare, școlile se vor redeschide luni, 9 ianuarie, conform programului.

Ministrul Educației: Școala va reîncepe pe 9 ianuarie

„Procesul educaţional va reîncepe începând cu 9 ianuarie, lunea viitoare, aşa cum este prevăzut în structura anului şcolar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri.

Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie

În acest moment nu avem motive să avem suspendarea cursurilor sau neînceperea procesului educațional, așa cum este el prevăzut în structura anului școlar, pentru cazuri excepționale, vom vedea la momentul respectiv.

Însă în acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile. Așa cum spuneam, cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat în fiecare an chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii”, a declarat Ligia Deca.

Triajul epidemiologic, la intrarea în școli

În ceea ce privește triajul epidemiologic, aceasta a menționat că va fi realizat, ca de obicei, atât de familii, cât și la intrarea la grădiniță sau școală.

„Recomandările sunt legate de triajul epidemiologic făcut în colaborare cu familiile. Deci odată este un triaj acasă, al doilea triaj este la începutul orelor de curs de către învățător, profesor, educatorul care vede pentru prima dată elevii sau preșcolarii.

El este unul observațional, adică dacă există observate simptome, sunt informați părinții sau aparținătorii, care ei, mai departe, procedează și, mă rog, recomandarea aceasta este, prin informarea medicului de familie și urmarea indicațiilor terapeutice care vor rezulta ulterior.

Deci conduita școlilor, din punctul meu de vedere, trebuie să fie una de prevenție, așa cum este de fiecare dată când avem, știu eu, răspândire accelerată a unor virusuri respiratorii, așa cum spuneam aerisire, dezinfecție, triaj epidemiologic și informare, evident, atât a familiilor, cât și a personalului didactic.

În așa fel încât, dacă sunt observate cazuri, ele să poată fi raportate familiilor și să urmeze izolarea necesară, în așa fel încât virusul să nu se răspândească”, a mai spus ministrul Educației.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

17 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

47 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: