Programul-pilot de depistare precoce a cancerului de sân, care beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro, va fi demarat la începutul anului viitor.
Potrivit unui comunicat de presă al MS, programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de cinci ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediul rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile.
„Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene —Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, Ministerul Sănătății beneficiază de fonduri europene de peste 191 de milioane euro pentru derularea a cinci programe naționale de screening al cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și pentru screening prenatal. O parte din fonduri vor fi utilizate și pentru formarea personalului medical din domeniile vizate de aceste proiecte”, se arată în comunicat.
Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord-Vest și Vest, respectiv Nord-Est și Sud-Est.
Ministerul Sănătății precizează că din aceste fonduri se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente.
Programul, care prevede și acțiuni de educare și informare a femeilor și de sprijinire și consiliere a celor diagnosticate, se va derula conform ghidurilor europene de asigurare a calității programelor de screening pentru cancer.
„Acest program-pilot va furniza ghiduri și protocoale de testare, diagnostic și tratament ale cancerului de sân, va pregăti personal medical și va dezvolta infrastructura, astfel încât să putem extinde testarea la nivel național. Vom putea, astfel, să furnizăm un program național consolidat care să asigure accesul egal și echitabil tuturor femeilor la servicii de depistare și diagnostic de calitate. Dezvoltarea și consolidarea serviciilor și intervențiilor preventive reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății inclusă în Programul de guvernare, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației și a calității vieții”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, citat în comunicat.
Până la sfârșitul anului 2017, Ministerul Sănătății intenționează finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal și pentru programul de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular, ce are ca scop reducerea morbidității și mortalității prin boli cardiovasculare, indică sursa citată.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…