Din cuprinsul articolului
Ministerul Sănătății suplimentează cu 200 de milioane de lei bugetul acțiunilor prioritare din spitale. În anul 2024 s-au alocat sume record pentru marile urgențe medicale de peste 500 de milioane de lei.
Marți, 30 iulie, Ministerul Sănătății a aprobat suplimentarea programului cu încă 200 de milioane de lei, față de alocarea inițială din ianuarie 2024 de 330 de milioane de lei.
MS: Suplimentare de 200 de milioane de lei pentru marile urgențe medicale
Principalele componente care au fost suplimentate considerabil sunt cele pentru pacienții cu AVC, unde bugetul a fost mărit cu 90%, infarct miocardic acut cu 45% și pentru ATI cu 50%.
„Pacienții cu mari urgențe medicale au nevoie de materiale sanitare și medicamente care să poată să fie folosite imediat pentru salvarea vieților. Nu este suficient să acorzi primul ajutor și să transporți pacientul la un spital.
Trebuie să ai resursele umane și materiale disponibile imediat, iar acest lucru reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății care a crescut fără precedent alocările destinate acțiunilor prioritare.
Pacienții care au nevoie de anestezie și terapie intensivă, pacienții cu politraumă, pacienții cu mari arsuri, infarct miocardic acut și accident vascular cerebral au beneficiat începând cu anul 2022 de o creștere de trei ori a sumelor alocate!
Suntem responsabili și determinați să oferim împreună cu personalul sanitar tot sprijinul pacienților cu mari urgențe medicale. Această schimbare a modului de finanțare a fost posibilă datorită sprijinului Ministerului Finanțelor și Guvernului României.” a declarat ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, potrivit unui comunicat MS.
Programul Acțiuni Prioritare derulat de Ministerul Sănătății finanțează direct spitalele din România, suplimentar față de CNAS, pentru patologiile prioritare cum sunt Anestezie Terapie Intensivă, Accident Vascular Cerebral, Infarct Miocardic Acut, Traumă sau Arși Grav.