Categories: Ştiri sănătate

Ministerul Sănătății s-a răzgândit: nu se mai distribuie pastilele cu iod! Singura condiție în care vor fi distribuite!

Tiberius Marius Brădățan, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, a anunțat decizia ministerului de a nu mai împărți pastilele cu iod către populație.

Potrivit Secretarului de Stat, stocul de 30 de milioande pastile produse de Antibiotice Iași va rămâne pentru moment la Direcțiile de Sănătate Publică.

Inițial, ministrul Sănătății a încercat să convingă medicii de familie să distribuie pastilele, dar aceștia au explicat că acest lucru ar bloca acordarea serviciilor curente în cabinete:

„Nu vor fi distribuite persoanelor care ar utea fi afectate decât în contextul în care va fi nevoie, lucru pe care nu și-l dorește nimeni, adică să avem un accident nuclear sau o astfel de situație care să impună administrare de iod tuturor cetățenilor. Ele vor fi distribuite în momentul în care vom avea, ferească Dumnezeu, un eveniment de tipul celor nucleare”, a declarat acesta pentru EuropaFM.

Și totuși, chiar Ministerul Sănătății precizează în campania de informare a populației, că în caz de incident nuclear, „în scopul de a realiza blocarea eficace a absorbţiei radioactive, iodura de potasiu trebuie să fie administrată cât mai curând posibil după expunerea la radiaţii. În cazul în care administrarea are loc la 4-6 ore după expunere, absorbţia este blocată doar în proporție de aproximativ 50%”.

Ministerul Sănătății atrage atenția că „iodura de potasiu 65 mg se va administra EXCLUSIV la indicațiile autorităților și doar în caz de accident nuclear! Metodele de informare ale autorităților în caz de accident nuclear se vor face prin intermediul radio, TV, mass media sau/și chiar prin intermediul sirenelor de protecție civilă.”

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

o oră ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

2 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

3 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

3 ore ago

Citeste si: