Categories: Ştiri sănătate

Ministerul Sănătății. Peste 24 de mii de flacoane de Remdesivir, distribuite spitalelor pentru tratamentul pacienților cu Covid

Ministerul Sănătății. Peste 24 de mii de flacoane de Remdesivir, distribuite spitalelor pentru tratamentul pacienților cu Covid-19.

Ministerul Sănătății a anunțat că urmează să distribuie 24.160 de flacoane de Remdesivir către spitalele din țară care au solicitat acest medicament. Remdesivirul este folosit pentru tratarea pacienților cu forme medii de Covid. De asemenea, noi cantități de tocilizumab vor fi trimise spitalelor.

În ultima vreme, reprezentanții mai multor spitale au comunicat că dispun de cantități de medicamente mai mici decât în valurile precedente ale pandemiei, în ciuda faptului se confruntă cu un număr-record de pacienți în valul 4.

Ministerul Sănătății. Peste 24 de mii de flacoane de Remdesivir, distribuite spitalelor

„Ministerul Sănătății depune toate eforturile pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare asigurării asistenței medicale a pacienților cu COVID-19. Mâine, 12 octombrie 2021, un număr de 24 160 de flacoane de Remdesivir vor fi distribuite unităților sanitare cu paturi care au solicitat acest medicament pentru tratarea pacienților cu forme medii de boală.

Pentru acest medicament, în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va încheia un contract subsecvent cu firma producătoare pentru încă 139 296 flacoane care vor fi livrate, în tranșe, până în prima jumătate a lunii decembrie 2021”, se arată în comunicatul transmis luni de instituția guvernamentală.

Din stocul total de 2000 fl de 400mg si 6434 de flacoane de 80 de mg Tocilizumabum achizitionat printr-un acord- cadru, au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică, un număr 1620 flacoane de 400 mg și 5100 de flacoane de 80 mg, iar astăzi vor fi livrate alte 259 flacoane de 400mg și 848 flacoane de 80 mg. Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București alocă medicamentul către spitalele din zona lor de responsabilitate, care tratează pacienți cu forme critice și severe, ventilați mecanic, sau care necesită aport de oxigen.

Ministerul Sănătății a precizat că, săptămâna trecută, a solicitat Departamentului pentru Situații Urgență activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru achiziționarea a altor 12.700 de flacoane de Tocilizumabum.

Solicitarea fusese formulată în contextul în care firma producătoare, care are încheiat un acord-cadru și un contract subsecvent cu Ministerul Sănătății, a anunțat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului 2021, având în vedere situația de stock-out a produsului la nivel global, a mai precizat instituția.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

22 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

52 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: