Sari la conținut

Ministerul Sănătății: Jumătate de milion de tablete de Favipiravir, medicament antiviral pentru formele ușoare sau medii de COVID-19, în stocurile spitalelor

Ministerul Sănătății: Jumătate de milion de tablete de Favipiravir, medicament antiviral pentru formele ușoare sau medii de COVID-19, în stocurile spitalelor.

Potrivit unui comunicat din partea Ministerului Sănătății, marți, 2 noiembrie, în stocurile spitalelor se află peste jumătate de milion de tablete de Favipiravir. Sunt medicamente anti-covid care sigură tratamentul pentru aproximativ 7.426 de pacienți pentru cel puțin 10 zile, conform necesarului și estimărilor comisiei de specialitate.

La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unitățile medicale, în funcție de necesități, precizează Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății: Jumătate de milion de tablete de Favipiravir, în stocurile spitalelor

„La data de 01 noiembrie 2021, un număr de 519 839 de tablete reprezentând 10 396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităților sanitare de pe întregul teritoriu al României. Menționăm că, începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu COVID-19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului FAVIPIRAVIR în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii”, se arată în comunicatul ministerului.

La sfârșitul lunii octombrie 2021, Societatea Terapia SA a demarat procesul de donație către Ministerul Sănătății a unui număr de 48 500 de cutii de Favipiravir care vor fi distribuite în spitale în luna noiembrie 2021.

Conform Terapia SA, 5814 de cutii vor fi disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie 2021, restul de 42 686 cutii fiind disponibile până la 15 noiembrie 2021.

Medicamentele existente la ora actuală pe piață sunt importate de către societatea Terapia SA și comercializate în baza unei autorizații privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale care a fost acordată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România în baza unui aviz temporar de fabricație și comercializare eliberat în India printr-un proces de evaluare accelerată și condiționată.

Terapia SA deține o autorizație de fabricație în baza căreia poate produce medicamente

Reamintim că în data de 29 octombrie 2021, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a eliberat o nouă autorizație de nevoi speciale în baza căreia vor mai fi puse pe piață alte 150 000 de cutii din acest medicament.

Ministerul Sănătății apreciază eforturile societății Terapia SA pentru producerea medicamentului Favipiravir în România și asigură producătorul român de întreaga colaborare.

„Pentru unitatea de producție de la Cluj –Napoca, societatea Terapia SA deține astăzi o autorizație de fabricație în baza căreia poate produce medicamente, fără a avea nevoie de o aprobare suplimentară din partea MS sau a altei instituții”, se mai arată în comunicat.

Pentru punerea pe piață a medicamentului Favipiravir care va fi produs de Terapia SA la Cluj Napoca este nevoie de o cerere de autorizare depusă de către solicitant la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Autorizația de punere pe piață se eliberează în baza mai multor documente și va permite comercializarea produsului și utilizarea către pacienți.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel