Din cuprinsul articolului
Mini-rinichii bioimprimați cresc speranţele transplantului organelor produse în laborator
Un studiu condus de Murdoch Children’s Research Institute (MCRI) din Australia şi de compania de biotehnologie Organovo din Statele Unite, publicat în jurnalul științific Nature Materials, relevă lucruri uimitoare.
O echipă internaţională de cercetători a reuşit să producă un număr considerabil de mini-rinichi cu ajutorul unei tehnologii ce implică un proces similar cu imprimarea 3D. S-a înregistrat astfel un progres către bioimprimarea rinichilor în vederea transplantării. Cercetarea a demonstrat modul în care bioprintarea 3D a celulelor stem poate produce ţesut renal necesar pentru transplanturi.
Noua descoperire poate fi explicată prin stoarcerea pastei de dinţi dintr-un tub. Bioimprimantele 3D bazate pe tehnologia extrudării folosesc o „bio-cerneală” alcătuită dintr-o pastă de celule stem, „stoarsă” printr-o pipetă ghidată cu ajutorul computerului pentru a crea ţesut viu artificial.
Mini-rinichii bioimprimați cresc speranţele transplantului organelor produse în laborator
Deşi rinichii bioimprimaţi aveau dimensiunea unei unghii, toţi au prezentat o structură similară cu cea a unui rinichi real. Sunt incluse ți structurile de filtrare numite nefroni. Rinichii bioimprimați au fost folosiţi de cercetători pentru a examina toxicitatea unor substanţe medicamentoase despre care se ştie că provoacă leziuni renale la oameni.
„Vătămarea renală indusă de medicamente este un efect secundar major şi dificil de prezis în cadrul studiilor pe animale. Bioprintarea rinichilor umani este o abordare practică pentru testarea toxicităţii înainte de utilizare”, a declarat Melissa Little din cadrul MCRI, potrivit Agerpres.
Având în vedere capacitatea de a genera un număr mare de ţesuturi renale vii cu o calitate stabilă direct din celule stem umane, Melissa Little consideră că această tehnologie aduce mai aproape de realitate tratamentul renal personalizat şi, în cele din urmă, ţesutul renal transplantabil.
„Calea către terapia de substituţie renală care utilizează ţesut renal derivat din celule stem necesită creşterea masivă a numărului de structuri nefronice prezente în ţesutul ce trebuie transplanta. Prin utilizarea bioimprimării bazată pe extrudare am îmbunătăţit numărul final de nefroni. Acest lucru va hotărî în cele din urmă dacă putem transplanta aceste ţesuturi la oameni”, a mai spus Little.