Mii de studenți doresc o carieră în sistemul sanitar. Universitatea de Medicina, Farmacie, Științe și Tehnologie și-a deschis porțile. Rectorul UMFST: Începem anul universitar cu o serie de noutăți.
Începând cu această toamnă, 4.000 de noi studenți s-au îndreptate spre o carieră în sistemul sanitar și vor avea șansa să studiețe la Universitatea de Medicina, Farmacie, Științe și Tehnologie din Targu Mureș.
Este cel mai mare număr de studenți în anul întâi din istoria universității, care pregătește medici militari, iar din acest an și asistenți generaliști militari. Relatează Marcela German.
Festivitatea de deschidere a noului an universitar a adunat în Palatul Culturii din Târgu Mureș studenți, profesori, dar și părinți. Emoțiile au fost mari pentru bobocii admiși la noul program de medicină militară.
„Partea de medicină mi-a plăcut dintotdeauna și, din momentul în care am auzit că este și o oportunitatea de a merge la medicină militară, de a lucra mult mai mult pentru națiune, mi s-a părut o chestie foarte frumoasă să fiu medic și să fiu la mine în țară și să pot să schimb ceva într-o zonă care nu-i foarte dezvoltată la noi”.
Reporter: Comandantul Institutului Medico-Militar, colonel Mihai-Silviu Tudosie.
Mihai-Silviu Tudosie: Universitatea de Medicină și-a introdus pregătire pentru asistenți medicali generaliști, în care vor fi pregătiți viitorii asistenți medicali, viitorii directori de îngrijiri medicale, care vor deveni subofițeri ai Armatei Române cu pregătire în domeniul medical.
„Începem anul universitar cu o serie de noutăți. Programul de licență în domeniul Psihologiei, masterat Medical Humanities, Asistență Medicală Militară, Farmacovigilenţă și Asistență Medicală Specializată”, a declarat rectorul UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei.
Universitatea de Medicină din Târgu Mureș numără peste 12.000 de studenți, care învață în limbile română, engleză și maghiară, potrivit RRA.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…