Din cuprinsul articolului
La frumoasa vârstă de 105 ani, celebrul filosof Mihai Șora, trăiește o frumoasă poveste de iubire cu Luiza Palanciuc-Șora în vârstă de 47 de ani, cu care s-a căsătorit în anul 2014. În ciuda diferenței de vârstă de 58 de ani între ei, cei doi sunt de nedespărțit.
Înainte să formeze un cuplu cu poeta, eseista și traducătoarea Luiza Palanciuc – Șora, Mihai Șora a fost căsătorit vreme de 72 de ani cu Mariana Șora, regretata scriitoare alături de care are trei copii.
Mihai Șora este un romantic incurabil, care a crezut dintotdeauna în iubire și în puterea acesteia. Drept dovadă stau și cugetările pe care le-a făcut pe marginea acestei teme.
Foarte activ pe rețelele de socializare, Mihai Șora a avut numai cuvinte de laudă la adresa celei pe care o strânge în brațe astăzi. Mesajele sale romantice i-au fost transmise indirect prin intermediul mediului online, iar deseori el o menționează în postări.
„Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, spunea filosoful într-una dintre postările sale.
De asemena, în anul 2017, cu ocazia aniversării lor, Mihai Șora a postat un mesaj care a înduioșat inimile tuturor: „În urmă cu trei ani, la Starea Civilă din sectorul 1 al orașului București, Luiza și cu mine semnam în condica de prezență, înconjurați de oameni dragi și inteligenți: – cele mai frumoase autografe din viețile noastre de scriitori.
Pentru că, dragi prieteni, știți bine (sau, dacă ați uitat, vă reamintim):☼
Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.☼”, a scris filosoful.
Mihai Șora s-a recăsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc – Șora.
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…