Sari la conținut

Mihai Eminescu, adevărata cauză a morții. Ce l-a ucis, de fapt, pe marele poet al României: „Era fumător, avea factor de risc major”

Mihai Eminescu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Lucruri pe care nu le stiai despre Eminescu

Mihai Eminescu, adevărata cauză a morții. Chiar și la 174 de ani de la nașterea celui mai mare poet al României, felul în care acesta a murit rămâne înconjurat de mister.

În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor din București, unde a oscilat pentru un timp între perioade de sănătate aparentă și episoade de revenire a bolii.

Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani de viaţă. În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap. Mai mulți specialiști, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, susțin că Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă.

Mihai Eminescu, adevărata cauză a morții

Cu toate acestea, 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România desfiinţează atât mitul sifilisului, al psihozei maniaco-depresive, cât şi pe cel al crimei.

Specialiștii susțin într-o carte din 2018, „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, că Mihai Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis, fiind diagnosticat greşit, fiindu-i administrat un tratament neadecvat, care i-a provocat un stop cardio-respirator şi în cele din urmă decesul.

Pe scurt, Eminescu a fost omorât prin intoxicare cu mercur de un grup de medici incompetenţi.

„Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”, spunea, la acea dată, Eugen Simion, academician.

„Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”, a precizat Eduard Apetrei, medic cardiolog.

Profesorul doctor Irinel Popescu sublinia de altfel că mercurul era deja interzis ca şi tratament al sifilisului în Europa de Vest în secolul al XIX lea, tocmai din cauza efectelor sale adverse.

Eminescu se plângea de dureri toracice. Era fumător, avea factor de risc major

Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, spune că în raportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului. Iar acest lucrur se poate traduce prin faptul că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine.

Experţii reuniţi de Academia Română au spus că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.

„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular.

Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, oboseala, efortul şi că a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, arăta prof. univ. dr. Eduard Apetrei.

Tratat de incompetenţi şi ţinut în mizerie

În cadrul unei sesiuni ştiinţifice ce a avut loc în 2014 şi întrunită tocmai pentru a discuta cazul marelui poet, profesorul doctor Irinel Popescu a spus că Eminescu a fost ucis din cauza intoxicării greşite cu mercur de către medicii din aceea perioadă. Intoxicaţia cu mercur i-a provocat stop-cardio-respirator care a fost şi cauza morţii poetului.

„Între lunile februarie – iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea”, preciza acesta.

De aceeași părere este și medicul Raul Neghina de la Departamentul de Parazitologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara, care spune că poetul a fost „tratat” de incompetenţi şi ţinut în mizerie.

„După ce am revăzut toate ipotezele medicale şi simptomatologia, concluzionăm că a suferit de tulburare bipolară şi a murit din cauza otrăvirii cu mercur, un tratament neadecvat administrat ca urmare a diagnosticării greşite cu sifilis.

Spitalizat in locuri nepotrivite şi tratat de medici incompetenţi, a suferit nu doar fizic, dar şi moral, murind prematur. În urma unei scrisori adresate prietenilor, el pe bună dreptate s-a considerat un om sacrificat”, spunea medicul Raul Neghina, potrivit adevarul.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel