Din cuprinsul articolului
După un accident, Mihaela Tatu a suferit o operație la genunchi. Problemele nu s-au terminat aici, au continuat. Dar cum a reușit fosta prezentatoare de la „De 3x femeie” să se refacă după o ruptură de menisc?
Mihaela Tatu a avut un accidet. De acolo a început calvarul. Vedeta a suferit o ruptură de menisc, nu se afla în țară, ci în străinătate.
Fosta prezentatoare TV mărturisește că a fost un moment extrem de greu în viața ei. Dintr-o persoană extrem de activă, căreia îi plăceau plimbările și drumețiile, a ajuns să aibă probleme depresive.
„În momentul ăla s-a prăbușit lumea. De atunci nu am mai făcut nimic din ceea ce făceam. Eu aveam nevoie de adrenalină, din două în două zile mergeam la înot, la echitație, mergeam la masaj. Nu am mai putut face nimic”, a povestit Mihaela Tatu, joi, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
„Am intrat în depresie după acest episod. Toți spuneau că va trece și voi putea reveni. Spuneau – lasă că o să faci din nou. Nu! Nu am mai putut”, mai spune vedeta.
Deși accidentul suferit la genunchi a avut loc acum 16 ani, Mihaela Tatu nu a putut uita acele clipe. Nu a renunțat la drumeții. Ba mai mult, la șase ani de la operație a reușit să parcurgă și un traseu impresionant.
Mihaela Tatu, adepta călătoriilor pe jos
Trecuse șase luni de la operație, iar ea a decis să facă un traseu de 826 de kilometri pe jos. Mai mult, la un an după operație deja aveam făcuți 400 km”
„În 2012, la 6 ani de la operație, am făcut un traseu de 826 de kilometri pe jos, în 6 săptămâni. Aveam și o operație de fibron, urâtă, și trebuia să stau un an de zile (n.r. – în repaus), dar eu la un an după operație deja aveam făcuți 400 km”.
Pentru că adoră călătoriile, fosta prezentatoare a vizitat Insulele Maldive într-o vacanță care, spune ea, a implicat și momente de meditații, lectură și așezare interioară. A plecat în Turcia, unde și-a pregătit corpul pentru ceea ce avea să urmeze: o vizită în Peru, unde a urcat la 5.200 m altitudine.
Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului care poate apărea la oricine, dar care afectează în special persoanele care practică sport în mod regulat și persoanele în vârstă.
Care sunt cauzele rupturii de menisc și tipurile de leziuni asociate
Rupturile de menisc pot să apară din următoarele cauze:
Atunci când meniscul este lezat, genunchiul devine mult mai sensibil la presiune. Leziunile meniscului sunt de două tipuri și pot fi clasificate astfel:
În acest caz, genunchiul este suprasolicitat, iar leziunile pot să apară din cauza ridicării bruște dintr-o poziție ghemuită, potrivit dr.codorean.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…