Mihaela Bilic este medicul nutriționist care știe să facă o poveste minunată din orice aliment pe care îl recomandă.
Și de data aceasta, prezintă în maniera-i inconfundabilă proprietățile uimitoare pentru sănătate ale celui mai iubit fruct din România: mărul. Dar nu orice măr, ci cel roșu intens, care asemeni tuturor fructelor și legumelor roșii, abundă în antioxidanți.
Iată ce spune medicul nutriționist Mihaela Bilic despre mărul roșu:
”Red Love, supermărul. Toată lumea cunoaște expresia “un măr pe zi ține doctorul departe”. Sloganul a fost inventat de o agenție de marketing din Statele Unite la începutul secolului 20 și a avut ca obiectiv promovarea merelor drept un aliment sănătos, nu ca o materie primă pentru fabricarea cidrului. Fructele sunt cel mai natural și mai echilibrat desert, iar mărul trebuie văzut ca un produs la îndemâna oricui, valoros pentru aportul de fibre, vitamina C și pectine cu rol în reglarea nivelului glicemiei și colesterolului din sânge.
Mai ales că mărul are o istorie îndelungată, din cauza lui Adam a fost alungat din Rai și tot cu ajutorul unui măr Albă ca Zăpada și-a găsit prințul din poveste și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Și știința a tras foloase de pe urma mărului, fără el Newton nu ar fi avut revelația legilor gravitației. Mărul este văzut ca un simbol al păcatului originar, al înțelepciunii, dar și al discordiei-războiul TROIEI a pornit de la un măr. Iar când Wilhelm Tell a obținut eliberarea Elveției de Habsburgi, tot mărul doborât cu o săgeată de pe capul fiului lui a jucat rolul esențial.
Ați putea crede că despre măr nu mai e nimic de spus. Ei bine, vă înșelați! După 20 de ani de cercetări științifice, elvețienii au inventat o specie de măr aparte- Red Love este rezultatul polenizării încrucișate dintre o specie de măr acru din Asia (imposibil de consumat) și un măr dulce din Europa. La exterior seamănă cu un măr roșu banal, însă surpriza este la interior: în secțiune culoarea lui Red Love este roșu-grena și are aspectul unei inimi- de unde și numele.
Ce înseamnă asta din punct de vedere nutritiv? Un conținut de antioxidanți (în principal anthocianați similari cu cei din struguri roșii sau fructele de pădure) de 10-25 ori mai mare decât în merele clasice. Prezența acestor fitonutrienti benefici îi conferă un efect antioxidant și antiinflamator similar cu cel al suplimentelor alimentare, deci Red Love este mai mult decât un măr, este un aliment funcțional.
Numim alimente funcționale acele produse pe care fac legătura dintre aliment și medicament, care combină efectul de hrănire cu un efect benefic asupra sănătății. În categoria alimentelor funcționale putem include produsele lactate fermentate, datorită efectului probiotic (aportului de culturi bacteriene), dar și iaurturile îmbogățite cu Melatonina sau colostru bovin. Dacă ciocolata, cafeaua, ceaiul verde și uleiul de măsline au primit “eticheta”de alimente funcționale în mod natural, datorită beneficiilor incontestabile asupra sănătății, este rândul merelor bogate în antioxidanți să primească un loc pe podium.
Iar merele Red Love mai au o caracteristică care merită lăudată: sunt o specie de pomi fructiferi auto-fertili, care au în mod natural o rezistență sporită la boli, astfel încât nu e nevoie să fie folosite pesticide pentru cultivarea lor. Este un măr ferm, cu consistență crocantă și gust acidulat, care pare a fi imun la atacul dăunătorilor. Pe dealurile din jurul Sebeșului există o livadă cu astfel de supermere, singura zonă din țară care a primit în exclusivitate aprobarea și certificatul elvețian de producție. Iar acum, toamna târziu, a venit momentul ca ele, puține și speciale cum sunt, să fie culese și să ajungă la consumatori.
Merele cu inimă roșie și aromă de fructe de pădure redefinesc noțiunea de măr. Dacă Adam a fost ispitit de Eva cu un măr, cred că venit momentul împăcării: Red Love este mărul care se descoperă și se mănâncă în doi, fiecare cu jumătatea lui de inimă. Și ca să termin într-o notă veselă, am să fac o parafrază la o melodie celebră “All you need is love. Red Love!!”, conchide nutriționistul Mihaela Bilic.
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…
În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…