Sari la conținut

MIHAELA BILIC dezvăluie ce înseamnă POFTA DE DULCE

Toţi oamenii au perioade în care simt o acută poftă de dulce. Uneori, aceste pofte sunt asociate înlocuirii unui sentiment de bine, de linişte sau de fericire. Cunoscutul medic nutriţionist Mihaela Bilic a dezvăluit că această poftă este, de fapt, o nevoie de glucoză a creierului.

Mihaela Bilic a vorbit despre diferenţa dintre mâncatul emoţional, care ţine de o calmare, şi mâncatul de foame, ca o necesitate a organismului.

„Mâncatul de foame se traduce prin senzaţii fizice, corpul simte si atunci avem, fie la nivelul stomacului sau al tubului digestiv un uşor gol sau crampe, ulterior, dacă senzaţia de foame creşte, slăbiciune, o lipsa a puterii de concentrare. Pe măsură ce foamea avansează, ajungem la nervozitate, iritabilitate. În schimb, mâncatul emoţional nu reflectă o nevoie de nutrienţi a organismului, ci o nevoie de glucoză a creierului. El cu glucoză funcţionează, dar, în acelaşi timp, îl şi anesteziază, îi dă o stare de bine. Mâncatul emoţional ne îndeamnă spre dulce sau spre produse făinoase: pâine, pizza, paste, pentru că ele conţin glucoză. Este o chestiune care mai degrabă ţine de nevoia de calmare a capului. Trebuie să învăţăm să facem diferenţa între mâncatul de foame şi cel emoţional. Corpul nu ştie să ceară, în schimb, mintea noastră, care niciodată nu simte, are întotdeauna foarte multe idei şi este insaţiabilă. Ea nu este niciodată sătulă, poate mânca oricât, tocmai pentru că nu simte. Deci, putem mânca chiar dacă suntem sătui, din simplul fapt că respectivul produs ne da o stare de bine. Zahărul este, de obicei, principalul element care trădează mâncatul emoţional. Corpul nu ştie să ceară zahăr, cel mult cere pâine, dar zahăr cere capul”, explică dr. Mihaela Bilic, potrivit Agerpres.

Dr. Bilic este o mare amatoare de mâncare tradiţională şi de ciorbe, confirmând că nu îngraşă, secretul fiind o cantitate redusă de ulei.

Medicul spune că nu există alimente nesănătoase, ci doar alimente ultraprocesate, cu concentraţii prea mari de zahăr sau grăsimi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel