Sari la conținut

Mihaela Bilic, medic nutriționist: Pizza e o mâncare nevinovată. Dar cum trebuie consumată?

pizza

Mihaela Bilic, celebrul medic nutriționist, a abordat de data aceasta un aliment drag tuturor oamenilor: pizza. Doamna doctor ne spune că pizza este „o mâncare nevinovată”, însă trebuie să o consumăm cu câteva condiții. Trebuie să mai ținem cont și de câteva elemente cum ar fi: activitatea fizică pe care o facem dar și tipul de metabolism.

Simțurile noastre sunt înnebunite după acest aliment

Mihaela Bilic, medic nutriționist: „Consum pizza. Este o mâncare atât de nevinovată. Am înțeles săptămâna trecută că a fost ziua mondială a sandwich-ului, și chiar mă gândeam că sandwich-ul este un fel de pizza mai săracă. În pizza avem multă pâine. E o mâncare a săracului… cred că orice popor are această cultură pentru alimentele care sunt făinoase, și dacă se poate făinos amestecat cu grăsime, e ceva ce simțurile noastre sunt înnebunite după această combinație.

Este sățioas, hrănitor, este la îndemâna oricui. Și până la urmă ce avem? O bucată de aluat pe care punem niște brânză și câteva, atenție, bucăți de șunculiță.”

Medicul nutriționist ne explică și cum ar trebui să o consumăm

„Despre cât se consumă, trebuie să spună silueta fiecăruia, și aș spune apoi gradul de sedentarism. Pentru că ce avem acolo – un amestec de grăsime cu făină, care este de ușor să fie transformat în depozite de grăsime și în kilograme în plus, dacă noi nu consumăm această energie pe care o dăm organismului.”

Câte felii de pizza sunt recomandate?

„Aici vine fairplay-ul nostru metabolic și strict partea de arderi. În momentul în care ne permitem, sau avem o muncă fizică grea, sau, eu știu, facem sport mult, putem să mâncăm liniștiți. Adică e partea aia de făinoase din farfurie. Cred că putem mânca două, trei triunghiuri de pizza în loc de pâine, sau jumătate de pizza fără probleme.”

Tu cum consumi acest preparat?

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel