Categories: Stil de viaţă

Mihaela Bilic: Obiceiul care ne îngrașă accelerat. Mulți fac greșeala asta

Mihaela Bilic, medicul nutriționist care pune punctul pe i. Care este una dintre marile greșeli care ne pot costa silueta și pe care mulți o fac?

Un fel de mâncare poate îngrășa sau nu, și în funcție de felul în care mănânci acea mâncare. Căci mâncatul cu poftă poate fi deosebit de păcătos, potrivit nutriționistei Mihaela Bilic.

Iată ce spune medicul, într-una dintre postările sale pe Facebook.

„Oare mâncatul cu poftă îngrașă mai tare?

De mică am fost o mâncăcioasă și o pofticioasă, iar cei care au stat cu mine la masă m-au acuzat mereu că îi molipsesc și îi ispitesc, în loc să-i temperez din mâncat. Nu cred că fac lucrul ăsta intenționat, e vorba mai degrabă de plăcerea instinctivă pe care o am în relația cu mâncarea.

Am văzut același drag de mâncare la mulți oameni cărora le râd ochii și li se luminează fața când e vorba de ceva bun. Coincidență sau nu, acest tip de comportament vine la pachet și cu tendința de îngrășare/kilograme în plus. Când iubești mâncarea se vede și în gesturi și pe cântar. Și la fel de evident se vede și când n-o iubești!

Când făceam Semiologie în Facultatea de Medicină am învățat să diagnosticăm bolnavii cu ulcer și gastrită după felul în care arătau: fața palidă și îndurerată, cu o expresie de suferință, spatele încovoiat și umerii aduși în față, “chirciți” din cauza durerii.

Cât despre pofta cu care mănâncă nu e nimic de spus, mai degrabă îți pierzi și tu apetitul văzându-i. O astfel de persoană, căreia fiecare gură de mâncare îi provoacă suferință, nu va fi niciodată grasă.

Atunci cum rămâne cu teoria termodinamică, cu aportul de calorii și metabolizarea grăsimilor/carbohidraților? Cum e posibil ca aceeași felie de pâine cu unt să îngrașe dacă o mănânci cu poftă sau să slăbească când o înghiți cu noduri? Pentru că practica ne arată, alimentele grase și făinoasele sunt cel mai bine tolerate în ulcer și gastrite. Și tot în practică constatăm că ele nu îngrașă în acest context special și dureros deopotrivă.

Problema e că nu poți mima frica de mâncare și lipsa de apetit. Iar metabolismul nostru se vede treaba că știe când mănânci cu plăcere și când nu, așa că se comportă diferit. Eu aș zice că e nedrept ca cei cu boli de stomac să fie din ce în ce mai slabi, în timp ce mâncăcioși să se îngrașe doar când văd mâncarea. Doar că natura funcționează după alte reguli, iar zicala “gras și sănătos” se dovedește a fi adevărată.

Nu întâmplător oamenii te întreabă dacă nu cumva ești bolnav atunci când ai slăbit prea mult. Așa că singura consolare care ne mai rămâne pentru kilogramele în plus pe cântar e că “plesnim de sănătate”.

Și da, deși nu are logică, sunt sigură că mâncatul cu poftă îngrașă mai tare!”, conchide medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

23 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

53 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: