Mihaela Bilic, despre secretul unei siluete de vis: „Eterna luptă dintre pofte și nevoi/Este interzis să ne interzicem!

Este foarte ușor să ne de reglăm poftele legate de mâncare, e suficient să impunem (chiar și pentru scurt timp) un control pe bază de voință, pentru ca ulterior să ne trezim că ni s-au multiplicat poftele, că mâncăm mai mult decât are nevoie corpul nostru.

Toate metodele de slăbit și dietele la modă au un punct comun: diminuarea aportului caloric prin instaurarea unui control mental și a unui efort de voință ce au ca obiectiv comun lupta împotriva poftelor, nevoilor și chiar a foamei. Aceste strategii impun intervenția unui al 3-lea sistem în controlul comportamentului alimentar: sistemul executiv.

Controlul executiv mental pe care vrem să-l folosim ca să anihilăm/distrugem sistemul bazat pe foame și pe poftă are o eficiență foarte redusă și rezultate nesatisfăcătoare. Pentru că necesită o energie mentală permanentă, el nu poate fi eficient decât dacă are un mod de funcționare continuu. Ori în realitate apar perioade de odihnă (voluntare sau impuse) care duc la pierderea controlului și se traduc prin variații dramatice ale greutății și o degradare gravă a stimei de sine.

A crea iluzia pacienților că un sistem voluntar de control ar fi de dorit în locul unui sistem automat și eficient, s-a dovedit a fi utopic și păgubos.

Cortegiul de reguli, interdicții, avertizări și recomandări asociate controlului mental al greutății a dus la o degradare a relației oamenilor cu mâncarea. Emoțiile și gândurile negative au devenit partenerii de masă cei mai frecvenți: frica de lipsuri, de a fi mâncat prea mult, de a nu fi mâncat suficient, de a-ți fi foame, de a te îngrășa, de a nu slăbi, de a mânca prost, de a mânca gras, de a mânca dulce…

Chiar simplul fapt de a mânca împiedică consumatorul să se concentreze pe singurul lucru cu adevărat esențial pentru greutatea lui de echilibru: să simtă plenar plăcerea necesară dispariției poftei/dorinței de a mânca.

Faptul că ne opunem poftei de a mânca nu duce la diminuarea sau la dispariția ei, ba din contră, determină o excitare suplimentară a sistemului de dorințe și o creștere a impulsivității, care te face să obții ceea ce poftești. Se produce o focalizare crescută a atenției pe mâncare, iar obsesiile alimentare ne invadează tot câmpul mental. Pe de altă parte exacerbarea dorinței de a mânca fix alimentele pe care încerci să le controlezi, nu mai are ca rezultat instalarea unei plăceri corespunzătoare, în loc să fii satisfăcut te simți vinovat că ai cedat.

Mihaela Bilic: Concluzia? Este interzis să ne interzicem!

Este interzis să nu mai ținem cont de plăceri și să facem alegerile doar după criterii raționale. Este interzis să urmăm recomandările celor din jur și să ignorăm propriile senzații alimentare. Pentru că în absența plăcerii și a satisfacției alimentare, se produce o hiperexcitabilitate a poftelor și dorințelor, cu un decalaj între foame și nevoi. Progresiv și iremediabil sistemul hedonic ajunge să producă o poftă și o dorință de a mânca fără niciun raport cu nevoile pe care ar trebui să le satisfacă…și atunci chiar suntem pierduți!”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.