Din cuprinsul articolului
Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, atrage atenția asupra unui aliment de care tindem să abuzăm. E vorba de ulei, despre care dr. Bilic susține că e indicat să îl folosim cu precauție, mai ales dacă vrem să dăm o pauză ficatului.
”Nu strică să vorbim puțin despre ulei. In primul rând pentru că suntem români și avem uleiul de gătit in sânge. Când vrem să-i dăm o pauză ficatului și metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi, pe lângă produsele de origine animală trebuie obligatoriu să renunțăm și la ulei, indiferent dacă e de floarea soarelui sau de măsline,” a scris dr. Mihaela Bilic pe pagina de Facebook.
Mihaela Bilic, despre renunțarea la ulei
Medicul nutrișionist recunoaște că prin eliminarea uleiului dispar din meniu toate mâncărurile gustoase: zacuscă, salată de vinete și humus, cartofi prăjiți, șnițel, produse de patiserie și de cofetărie (pentru că margarina tot ulei este.) Ce mai rămâne, atunci? Greu de zis: ciorbe și mâncăruri de legume (gătite fară ulei!), făinoase, cartofi, pâine, mămăliga, toate leguminoasele boabe (fasole, mazăre, linte, soia, năut). Atenție și la salate, fără ulei nu se prea poate, iar semințele și oleaginoasele (nuci, alune, migdale) au 40% ulei.
”Uleiul e un aliment – capcană. Nu atât în ciorbă cât în salate, o altă combinație care slăbește. Într-o salată, puneți legume, boabe de leguminoase, porumb, carne, puțină brânză, șuncă. Dar, la final, nu turnați ulei din sticlă, pentru că nu aveți niciun control. O singură lingură de ulei are 100 de kilocalorii și valoarea calorică a unei salate poate fi dublată de 3 linguri de ulei. Trei linguri de ulei nu înseamnă mult, nu se văd drept o cantitate exagerată”, conchide medicul.