Din cuprinsul articolului
Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, atrage atenția asupra unui aliment de care tindem să abuzăm, mai ales, în timpul postului. E vorba de ulei, despre care dr. Bilic susține că e indicat să îl folosim cu precauție, mai ales dacă vrem să dăm o pauză ficatului.
”Nu strică să vorbim puțin despre ulei. In primul rând pentru că suntem români și avem uleiul de gătit in sânge, apoi pentru că fiind vegetal există riscul să îl consumăm din abundență, mai ales în post.
Nu știu dacă au fost nutriționiști de față atunci când s-au pus bazele religiei, însă limitarea consumului de ulei este mai importantă decât eliminarea oului și produselor lactate. Când vrem să-i dăm o pauză ficatului și metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi, pe lângă produsele de origine animală trebuie obligatoriu să renunțăm și la ulei, indiferent dacă e de floarea soarelui sau de măsline,” a scris dr. Mihaela Bilic pe pagina de Facebook.
Mihaela Bilic, despre renunțarea la ulei
Nutriționistul ne îndeamnă să verificăm cât de rare sunt, de fapt, dezlegările la ulei și vin din timpul postului. Este de asemenea interesant că uleiul și vinul au fost puse în aceeași categorie, a plăcerilor alimentare ce trebuie limitate.
Medicul nutrișionist recunoaște că prin eliminarea uleiului dispar din meniul de post toate mâncărurile gustoase: zacuscă, salată de vinete și humus, pateu vegetal, cartofi prăjiți, șnițel de soia, produse de patiserie și de cofetărie (pentru că margarina tot ulei este. Ce mai rămâne, atunci? Greu de zis: ciorbe și mâncăruri de legume (gătite fară ulei!), făinoase, cartofi, pâine, mămăliga, toate leguminoasele boabe (fasole, mazăre, linte, soia, năut). Atenție și la salate, fără ulei nu se prea poate, iar semințele și oleaginoasele (nuci, alune, migdale) au 40% ulei.
”Departe de mine dorința de a fi cârcotașă, dar decât să ținem post mâncând pe săturate alimente bogate în ulei, mai bine nu ținem deloc. Postul nu face bine și nu ajută organismul decât atunci când presupune mâncare puțină și dietetică, adică fără grăsime. Postul înseamnă să nu te saturi, să simți lipsa, să te confrunți cu foamea. Asta e esența, simbolul, scopul. Și da, există un rău mai mare decăt uleiul, pe care religia nu l-a luat în calcul pentru că nu exista: grăsimea vegetală de palmier și de cocos,” conchide dr. Bilic.