Sari la conținut

Mihaela Bilic: Credeați că somonul BIO e mai prietenos cu mediul? Nici vorbă! Pâinea nu mai e pâine, brânza nu mai e brânză

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, spulberă toate miturile în ceea ce privește somonul BIO din magazine. Cu ce este el hrănit? Aici vine surpriza! Profitul intră în buzunarul Chinei.

„Credeați că somonul BIO e mai prietenos cu mediul? Nici vorbă! Trăim vremuri ciudate: există o abundență alimentară fără precedent, însă am pierdut legătura directă cu mâncarea, nu mai știm ce conțin produsele pe care le consumăm, cine le face și din ce ingrediente. Pâinea nu mai e pâine, brânza nu mai e brânză. Supraproducția se face din fracții alimentare, nu din făină, lapte și carne. Și nici timp nu mai avem să așteptăm să crească peștele, puiul sau porcul în ritmul naturii.

Dacă ar fi să mâncăm doar pește sălbatic, fie nu ne-am putea permite ca preț, fie nu ar ajunge decât pentru o mică parte din populație. Într-o alimentație sănătoasă, trebuie să includem peștele de 2 ori/ săptămână. Așa că mâncăm pește de crescătorie. 80% din somonul consumat în Europa e pește de crescătorie.

Somonul bio este hrănit cu făină și ulei de pește în proporție de 70%

Cu ce este el hrănit? Cu concentrate. Și aici vine surpriza! Somonul bio este hrănit cu făină și ulei de pește în proporție de 70%. La somonul NE-bio avem 20% făină și ulei de pește, iar restul sunt concentrate vegetale. Concluzia? Producția de somon bio încurajează pescuitul intensiv și golește oceanele de pește sălbatic: 1 kg de făină de pește se obține din 4-5 kg de sardine. Cele mai mari fabrici producătoare de astfel de concentrate sunt deținute de China. Iar locația de pescuit intensiv este Africa de Sud.

Credeați că protejați mediul și faceți o investiție în binele planetei când cumpărați somon bio? Aflați că, pentru fiecare kilogram de somon bio, se consumă 5 kg de pește sălbatic. Iar profitul intră în buzunarul Chinei. Așa că mai bine mâncăm pește NE-bio, protejăm și fauna și bugetul familiei!”, a explicat Mihaela Bilic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel