După maratonul culinar de Sărbători, cu toții vrem să ne recăpătăm silueta și să dăm jos, cât mai repede, kilogramele în plus. Și cum putem face asta? În principal, renunțând la ciocolată, prăjituri, tort, bomboane și cam la tot ce are zahăr. Însă, o greșeală pe care o fac mulți e să înlocuiască cele enumerate cu fructe. Pentru că, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, nu facem decât să înlocuim un tip de zahăr cu altul.
”Recunosc că și eu am fost surprinsă de definiția desertului dintr-un dicționar, care punea laolaltă sub același titlu și fructele, și produsele de patiserie, și dulciurile și brânza. Și dacă eu le-am enumerat cu conjuncția „și” în practică consumul se face ținând cont de prepoziția „sau”. Adică sau fructe sau prăjitură!” a scris cunoscutul expert în alimentație, pe pagina sa de Facebook.
Totuși și dr. Bilic e de acord că fără desert viața ar fi pustie. Așa că, regula ar fi să urmăm exemplul francezilor și să gustăm câte puțin din toate.
”Și n-ar fi francezi dacă n-ar folosi și un pic de filozofie combinată cu umor, așa că argumentul de a termina masa cu un desert dar și cu un pic de brânză- ca să nu fii un chior- mi se pare delicios. Așa că, dragii mei păcătoși care vă amărâți viața interzicându-vă orice răsfăț dulce, țineți cont de vorbele celebrului Brillant-Savarin și acordați-vă permisiunea de a fi normali. Fără desert suntem sluți, fie și sufletește, iar cu prea multe deserturi ajungem supraponderali. Soluția e ca de obicei moderația, adică altfel spus „SAU” în loc de „ȘI”, a conchis Mihaela Bilic.
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…