Categories: Ştiri sănătate

Migrenele ar putea avea altă cauză decât se credea iniţial

Durerile de cap, care afectează jumătate din populaţia adultă a planetei, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, au efecte dezastruoase asupra vieţii de zi cu zi: lipsa concentrării la locul de muncă, izolarea de prieteni sau deteriorarea relaţiilor sexuale.

Dacă până în prezent se credea că migrenele sunt provocate de dilatarea vaselor de sânge din interiorul craniului, o nouă cercetare publicată în revista Lancet Neurology sugerează că durerea de cap ar putea fi cauzată de hiperactivitatea receptorilor de durere din celulele cerebrale.

Mai mult decât atât, există deja câteva tratamente în curs de dezvoltare care vor acţiona la nivelul semnalului durerii. Este nevoie însă de mai multe studii pentru a confirma faptul că această dereglare a mecanismului de semnalizare a durerii din celule este răspunzătoare de migrene.

„Foarte mulţi pacienţi nu răspund la medicamentele existente”, a comentat Dr. Messoud Ashina, medic la Universitatea din Copenhaga şi coautor al acestui studiu. „Deci avem nevoie de tratamente mai bune şi de noi medicamente”, a mai adăugat el.

Cea mai folosită clasă de medicamente pentru migrene este cea bazată pe triptamină, medicamente care ar trebui să potolească durerea prin contractarea vaselor de sânge din creier. Însă o serie de studii a demonstrat că doar aproximativ 30% dintre pacienţi nu mai acuză nicio durere la 2 ore după ce au luat un astfel de medicament.

În aceste condiţii, unii oameni de ştiinţă au început să se întrebe dacă nu cumva cauza durerii asociate migrenelor nu este alta. Ei s-au oprit asupra neuronilor senzitivi din creier.

Pentru a studiu evoluţia migrenelor în timp real, Ashina şi colegii săi au examinat 19 femei care acuzau astfel de stări. Folosind o tehnică denumită angiografie cu rezonanţă magnetică, cercetătorii au măsurat fluxul de sânge din creierul femeilor şi au descoperit că doar câteva vase de sânge din interiorul creierului erau foarte modest dilatate.

Apoi ei le-au oferit pacientelor un medicament pe bază de triptamină, iar nivelul mediu de durere resimţit de paciente a scăzut foarte mult. Însă aceste medicamente au contractat doar vasele de sânge de la suprafaţa creierului, nu şi vasele ce s-au dilatat uşor în timpul migrenei. Această observaţie indică faptul că medicamentele pe bază de triptamină stopează durerea migrenelor prin alt mecanism, nu prin contractarea vaselor de sânge dilatate.

„Noi credem că semnalele dureroase provin de la neuroni iar dilatarea modestă a vaselor de sânge pe care am observat-o ar putea fi un fel de consecinţă a activării acestor neuroni”, a mai susţinut Dr. Ashina

 

Recent Posts

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

16 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

45 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

o oră ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

o oră ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 ore ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Citeste si: