Din cuprinsul articolului
Mierea pentru gută. Albinele trebuie să polenizeze aproximativ 3-4 milioane de flori, pentru a obține un kilogram de miere. Potrivit studiilor efectuate, nectarul acestor inflorescențe este prelucrat minuțios de către albinele harnice și îmbunătățit cu propriile lor substanțe biologice. Mierea este considerată un produs al albinelor și apoi un produs vegetal.
Transformarea nectarului în miere este un proces chimic și fizic, la care ia parte o întreagă familie de albine. Albinele tinere prelucrează nectarul în 20 de minute, timp în care nectarul pierde o cantitate mare de apă, se saturează cu enzime, după care este depus în celulele de ceară, timp de 3-5 zile. În acest interval de timp, el suferă niște modificări fizice și chimice, transformându-se astfel în miere.
Mierea pentru gută
Din cartea „Apiterapia pentru toți”, scrisă de C. Antonov, aflăm că în caz de reumatism se folosește mierea (de levănțică, dacă se poate). Se administrează două linguri dimineața, pe stomacul gol, mai ales în timpul crizelor dureroase.
Pentru gută, se administrează cataplasme cu miere pe locurile dureroase. Poți scăpa de pistrui, ungându-i cu miere, sau de răgușeală, dacă zilnic consumi miere, ținând-o cât mai mult în gură, până la topirea completă. Curele cu polen sunt indicate în tratarea ulcerului gastroduodenal și a celui gastric, în stări psihopatoide posttraumatice și psihopatii.
În Egipt și Siria, mierea de albine a fost folosită la îmbălsămarea cadavrelor. În unele zone din Asia Mică, populația încă păstrează alimentele în acest mod. Produsele de origine animală păstrate în miere de nectar și-au menținut aspectul de proaspăt. De exemplu, se pot conserva în acest mod organe de animale, pește, carne proaspătă, ouă și se constată că, după câteva luni, ele au neschimbate proprietățile organoleptice.
Valoare calorică mai mare decât carnea
Este bine de știut faptul că mierea are o mare valoare calorică, astfel încât 1 kg de miere conține 4.100 de calorii. Făcând o comparație simplă, aflăm următoarele:
1 kg miere = 1,680 kg carne de vită;
1 kg miere = 50 ouă;
1 kg miere = 5.900 ml de lapte;
1 kg miere = 20 de banane;
1 kg miere = 30 de portocale;
sau:
30 g miere dau 91 de calorii;
30 g gălbenuș de ou dau 87 de calorii;
30 g carne de vită dau 56 de calorii;
30 g cartofi dau 30 de calorii;
30 g lapte de vacă dau 22 de calorii.
Ce vitamine conține produsul albinelor
Mierea de albine conține vitamine esențiale pentru buna funcționare a organismului uman. Astfel, într-un kilogram din produsul albinelor găsim :
Vitamina B1 (pânã la 0,1 mg), care asigură buna funcționare a sistemului nervos, reglează metabolismul și menține dantura sănătoasă;
Vitamina B2 (până la 1,8 mg), care favorizează metabolismul și are efect antialergic;
Vitamina B3 (până la 2 mg), care are rol în buna funcționare a pielii, a părului și a mucoaselor;
Vitamina B5 (până la 1,5 mg), care îmbunătățește circulația sangvină periferică, ajută procesele de oxido-reducere ale organismului;
Vitamina B6 (până la 6 mg), care ajută sistemul nervos și aparatul digestiv;
Vitamina C (în cantitate de 40-60 mg), care activează formarea protrombinei, are rol în apărarea organismului, menține structura oaselor, a mușchilor, stimulează creșterea;
Vitamina K ajută la coagularea sângelui.