Mulți o folosesc doar pentru a-și îndulci cafeaua sau ceaiul, însă mierea de albine este un adevărat medicament natural. Mierea este un adjuvant excelent în tratamentul afecţiunile respiratorii, dar şi în cele hepatice, cardiace ori pentru cicatrizarea unor semne care apar din cauza acneei. Atenție, însă, nu e indicată bebelușilor și diabeticilor.
1.Tratează acneea
Mierea de albine se mai poate folosi şi pentru tratarea acneei. „Se pot face măşti doar cu miere sau cu miere şi polen în care să se pună şi o picătură de propolis. „Aplicată în strat gros, mierea previne suprainfectarea rănilor, accelerează regenerarea ţesuturilor afectate şi favorizează cicatrizarea”, spune Cristina Mateescu.
2. Hrăneşte celulele hepatice
În cazul afecţiunilor hepatice, ficatul are nevoie de un regim hiperglucidic, vitamine şi proteine, iar studiile arată că mierea acţionează la nivelul aparatului digestiv, ajutând la asimilarea alimentelor. Mierea e utilă şi pentru problemele intestinale cronice precum constipaţia sau ulcerul duodenal. „Mierea e elementul dulce care hrăneşte celula hepatică şi e bine ca aceia care suferă de boli hepatice să înlocuiască zahărul din alimentaţie cu miere”, recomandă specialistul în apicultură Cristina Mateescu.
3. Eficientă în tratarea gripei și răcelii
Manifestările răcelilor, cum ar fi nasul înfundat, răspund destul de bine la inhalaţiile cu miere, care trebuie dizolvată în apă fierbinte. „Substanţa volatilă, uleiurile şi flavonoizii vor desfunda căile respiratorii. La această compoziţie puteţi adăuga o linguriţă de tinctură de propolis”, recomandă Cristina Mateescu,
Tot pentru eliberarea căilor respiratorii specialistul recomandă mierea de tei ca îndulcitor în ceai.
4.Ameliorează palpitațiile
Dacă boala nu e asociată cu diabet, mierea e bună şi pentru cardiaci, fiind un excelent tonic pentru muşchiul cardiac. Chiar şi o palpitaţie uşoară se linişteşte cu o linguriţă de miere dizolvată într-un pahar cu apă. În cazul diabeticilor, medicii recomandă mierea de salcâm.
5. Periculoasă pentru bebeluși
Mierea poate conţine spori ai bacteriei Clostridium botulinum. Cu toate acestea, pentru oamenii adulţi nu reprezintă o problemă, având în vedere că este vorba doar de spori şi nu şi de toxină. În schimb, la sugari (copiii mai mici de 13 luni) aceşti spori se pot transforma în toxina Clostridium botulinum, odată ajunşi în intestine. Această toxină este foarte periculoasă otrăvind terminaţiile nervoase şi paralizând muşchii.
6.Fără impurități nu înseamnă naturală
Cel puțin un sfert din mierea din comerț este contrafăcută. Iată câteva indicii care arată că mierea este naturală: . în primul rând, mierea naturală are o aromă specifică și oferă o senzație fină când este înghițită. De asemenea, prezintă impurități naturale: polen, microparticule de ceară și uneori propolis. Are o textură fină, se prelinge și nu face spumă. În schimb, mierea contrafăcută are un miros greu sau nu prezintă nicio aromă. Poate fi separată în straturi și este limpede, fără pic de impurități. Se întinde ușor pe felia de pâine și nu în ultimul rând, produsul fals face spumă.
Ana Birchall, fost ministru al Justiției și actualmente candidată independentă la alegerile prezidențiale din 2024,…
Avertismente și provocări pentru toate zodiile. Conform astrologilor Cristina Demetrescu, Mihai Voropchievici și Mariana Cojocaru,…
Pensionarii membri ai uniunilor de creație au întâmpinat dificultăți în privința majorării indemnizațiilor din cauza…
După decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, mama celor doi copii pe care îi are…
Moartea lui Silviu Prigoană a fost un șoc pentru familia și apropiații săi, generând un…
Luna decembrie aduce vești excelente pentru trei zodii norocoase care vor experimenta câștiguri financiare spectaculoase.…