Categories: Ştiri sănătate

Miercurea Albă din Săptămâna Luminată. Tradiții și superstiții. Ce le este interzis femeilor să facă în această zi?

Dacă săptămâna de dinaintea Sărbătorilor Pascale se numește Săptămâna Patimilor, săptămâna de după Paști se numește Săptămâna Luminată.

Prima zi de miercuri după Paște poartă numele de Sfânta Mercurie sau Miercurea Albă, cum mai este denumită în popor. Fiind o zi însemnată în lumea creștinătății, de aceasta se leagă mai multe obiceiuri și tradiții, de care credincioșii țin cont pentru a se asigura că sunt binecuvântați tot anul.

A treia zi din săptămâna de după Paște mai poartă numele, în popor, de „nunta şoarecilor”, iar motivul pentru care a căpătat această denumire se leagă de o interdicție pe care o au femeile.

Tradiții și superstiții în Miercurea Albă

Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Luminată sunt cu „hărți”, adică toți credincioșii au dezlegare la mâncărurile „de dulce” datorită Învierii Domnului Iisus Hristos. Totodată, conform Tipicului Sfântului Sava, creștinii au și dezlegare la pește miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Rusalii.

De asemenea, în Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți în neființă, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii (9 mai 2021). Chiar și slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții, potrivit calendar-ortodox.ro.

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

Miercurea Albă din Săptămâna Luminată se mai numește și „Sfânta Mercurie”. În a treia zi de după Paște, bărbații se pot întoarce să muncească pe câmp, însă femeile nu au voie să facă acest lucru.

Se spune că nu este bine să muncești, întrucât ar însemna să aduci rozătoarele în casă și te lipsești restul anului de bucate pe masă. Acesta este motivul pentru care această zi se mai numește și „nunta șoarecilor”, așa cum este cunoscută în popor.

 

 

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

17 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

47 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

57 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: