Din cuprinsul articolului
Mic dejun simplu și sănătos. Micul dejun este cea mai importantă a zilei. Un mic dejun echilibrat asigură necesarul de energie pentru prima parte a zilei.
Cea mai bună metodă pentru a fi sigură că vei pregăti un mic dejun echilibrat este să combini diferite grupe de alimente precum cereale, fructe, lactate, la care să adaugi un pahar cu apă. Este important ca această masă să conțină carbohidrați, fibre, proteine, vitamine și minerale.
Micul dejun cu lapte și cereale aduce echilibru
Micul dejun cu lapte și cereale aduce echilibrul începutului de zi. Cea mai importantă masă a zilei este momentul perfect să îți faci și plinul de fructe și să consumi măcar una dintre cele cinci porții zilnice recomandate, sfătuiesc experții.
Un mic dejun simplu și sănătos. În acest context, medicul Vasi Rădulescu a oferit un exemplu sănătos de mic dejun. Acesta a combinat chefir, fulgi de ovăz, câteva migdale + alune + caju, granule de polen și unfruct. Medicul a adăugat și un cub de ciocolată (85% cacao).
Chefirul e prietenos cu flora intestinală
„Conține: chefir, fulgi de ovăz, câteva migdale + alune + caju, ciocolată (85% cacao), granule de polen, o banană.
Chefirul e gustos și prietenos cu flora intestinală.
Ciocolata neagră are multiple beneficii și poate fi consumată în cantități mici (am rupt 2 pătrate).
Împinge micul dejun pe cât posibil dincolo de ora 10
Sfat: în loc să blenduiți banana, mâncați-o direct sau tăiată bucăți. Digestia va avea cu totul altă dinamică!
Eu împing micul dejun pe cât posibil dincolo de ora 10. Mă trezesc de regulă la 5, mă hidratez, fac sport, citesc, scriu. Trezirea înseamnă cortizol + glucagon -> ambii cresc glicemia din depozite. Nu avem nevoie să ne îmbuibăm cu mâncare imediat. Iar un pic de fasting e chiar sănătos.
Sănătate tuturor!”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe un cont de socializare.