Oana Sorescu, sora îndrăgitului actor Dan Bordeianu, a povestit la o emisiune TV prin ce a trecut, după ce a fost diagnosticată cu cancer, dorind să poată ajuta măcar moral persoanele care se confruntă cu această boală nemiloasă.
Oana Sorescu este acum consilier de dezvoltare personală şi organizează evenimente motivaţionale ca să vină în sprijinul celor care vor să-şi schimbe viaţa. Ea a povestit care a fost momentul în care a scăpat de boală şi se poate bucura acum de familie.
Dan Bordeianu este mândru de sora lui mai mare. Actorul a trăit momente de coşmar, în urmă cu 13 ani, pe când el era în mare vogă, ca personaj principal în telenovelele de la Acasă tv, când Oana Sorescu a fost diagnosticată cu cancer. Chiar dacă medicii erau pesimişti şi îi mai dăduseră doar două luni de trăi, sora vedetei a reuşită prin tehnici de eliberare emoţională să învingă boala, iar acum predă astfel de cursuri pentru a-i ajuta şi pe alţii să o facă.
„Nu mi-am imaginat că o să ajung aici. În urmă cu 13 ani mi s-a pus un diagnostic foarte grav. Mi s-au mai dat două luni de trăit, iar biopsia confirma această variantă. Oricine primeşte o astfel de veste o priveşte ca pe o tragedie, e un şoc. Dar copiii mei erau mici. Aveau 7 şi 9 ani şi am fost convinsă că nu vreau să-i las fără mamă. Atunci te mobilizezi şi cauţi soluţii. Dumnezeu m-a scos în care oameni frumoşi, care mi-au propus medicina alternativă. Practic, să înţelegi cauza acelei boli pe care o ai. De cele mai multe ori, cauza este psihoemoţională. Am beneficiat de un curs care a durat toată noaptea la un medic român care locuia în străinătate. Eu îmi făcusem această boală şi trebuia să ies de aici. Când stai şi te gândeşti că trăieşti dezamăgiri, frustrări şi eşti trist, atunci toate acestea vor avea un efect asupra corpului tău fizic şi trebuie să te trezeşti. Drumul ăsta m-a făcut să fiu trainer de consiliere personală. Sunt cursuri de psihologie combinate cu acupunctură chineză. Această tehnică te duce de la efect la cauză. O durere nu este o simplă durere. Ai nevoie să ajungi la cauză, nu doar să iei o pastilă. Eu nu vindec pe nimeni, ci îi ajut să se vindece singuri. Îi ţin de mână să meargă singuri pe drumul ăsta”, a povestit Oana Sorescu la „Vorbeşte lumea” (Pro Tv).
Foto: Captură ProTv