Din cuprinsul articolului
Probleme de sănătate pentru Simona Halep. Durerile erau insuportabile, iar Simona Halep a ajuns pe masa de operasție. Ce s-a îtâmplat, la patru zile după divorțul de Toni Iuruc.
Halep: „Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava”!
Luni, 12 septembrie 2022, Simona Halep s-a operat la nas deoarece avea probleme mari de respirație, care se agravau noaptea. Sportiva le-a spus fanilor ei că operația a decurs foarte bine, iar acum are nevoie doar de puțină odihnă pentru a-și reveni complet.
„Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava. Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației.
Halep: Am nevoie de câteva săptămâni de odihnă
Dr Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție estetică. Mulțumesc! Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte să reiau antrenamentele. Ne vedem în curând pe teren!”, a scris Simona Halep pe contul ei de Instagram.
Amintim că Simona Halep și Toni Iuruc au pus punct căsniciei. Cei doi au semnat actele de divorț la un notariat din București. Divorțul lor este un real șoc pentru toată lumea, deoarece peste trei luni, mai exact pe 13 noiembrie 2022, urma cununia religioasă și nunta.
Potrivit ProSport, persoane din anturajul celor doi au spus, recent, că mariajul lor s-ar fi destrămat din cauza distanței. Aparent, Simona Halep era prea des plecată din țară, așa că nu putea petrece prea mult timp cu soțul ei. Din această cauză, părinții ei ar fi insistat să petreacă mai mult timp cu Toni Iuruc, așa că au mers în această vară într-o vacanță în Grecia. Acolo, însă, lucrurile s-au înrăutățit, iar cei doi au decis să divorțeze.
Vă amintim că, joi seară, Simona Halep le-a cerut fanilor ei să îi respecte intimitatea. „Eu şi Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am rugămintea ca presa să ne respecte intimitatea şi să trateze cu decenţă şi discreţie acest subiect”, a scris, joi seară, Simona Halep pe contul ei de Instagram.