Celulele tratate cu acid ar putea deveni o metodă eficientă utilizată pentru a vindeca o serie de boli grave, precum maladia Alzheimer, cele cardiace şi accidentele vasculare cerebrale, au anunţat oamenii de ştiinţă japonezi.
Deşi substanţele acide au efecte distrugătoare asupra celulelor vii, cercetătorii de la Riken Centre for Developmental Biology din Kobe, Japonia, spun că substanţele cu o aciditate moderată pot fi utilizate pentru a readuce celulele la o stare neutră, din care acestea pot fi transformate într-o varietate de alte tipuri de celule.
Această descoperire reprezintă un pas major pentru programele care se ocupă cu producerea în laborator a organelor şi a ţesuturilor, o disciplină vitală în lupta contra unor afecţiuni precum maladia Alzheimer, accidentele vasculare cerebrale, maladiile cardiace şi artrita reumatoidă.
Cercetătorii niponi au descoperit că expunerea unor celule de şoarece la acţiunea unor factori cu aciditate moderată a dus la revenirea acelor celule într-o stare neutră timp de 30 de minute.
Experţii în domeniu consideră că, din acea stare neutră, celulele pot fi transformate apoi în orice alt tip de celule vii.
Această descoperire este deosebit de importantă, întrucât ea înseamnă că „leacul” pentru o varietate de boli grave ar putea să provină chiar din corpul pacientului.
Recent, cercetătorii suedezi au anunţat că au descoperit o metodă acceptabilă din punct de vedere etic pentru a produce celule suşă în număr mare. Acestea ar putea fi stocate şi transformate în alte tipuri de celule, oferind astfel un tratament revoluţionar pentru pacienţii care au nevoie să îşi înlocuiască anumite ţesuturi, organe sau chiar părţi din corp care sunt bolnave, uzate sau chiar complet distruse.
Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au descoperit astfel o metodă pentru a extrage în condiţii de deplină siguranţă o singură celulă suşă dintr-un embrion. Ei au reuşit apoi să o menţină în viaţă şi să o facă să se multiplice, folosind versiunea de laborator a unei proteine care există în embrion.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…