Din cuprinsul articolului
În perioada regimului comunist, cercetătorii erau considerați adevărați piloni ai dezvoltării economice și tehnologice a României. Nicolae Ceaușescu, liderul autoritar al țării, punea mare accent pe progresul tehnologic, iar în acest context, meseria de cercetător era una de prestigiu, cu o remunerație pe măsură. În ciuda faptului că societatea românească a evoluat mult de atunci, există semnale îngrijorătoare că cercetarea românească nu mai este la fel de apreciată și susținută financiar cum era în perioada de dinainte de 1989.
Cercetarea în perioada comunistă: o prioritate strategică
În perioada regimului Ceaușescu, România a avut o abordare centralizată și intensificată a cercetării, mai ales în domenii precum industria chimică, energia nucleară, agricultura și, în mod special, tehnologia militară. Atunci, cercetătorii erau bine remunerați și aveau acces la resurse pentru a dezvolta proiecte ambițioase. Pe lângă condițiile financiare bune, ei beneficiau și de o mare stimă socială și profesională.
În această perioadă, cercetarea devenea o armă puternică în competiția pentru dezvoltare și prosperitate economică, iar România încerca să se facă remarcată pe plan internațional prin realizările științifice și tehnice. Baza de cercetare din acea perioadă a contribuit la progrese notabile, unele dintre ele cu aplicabilitate imediată în industrie, agricultură și chiar în domeniul militar.
Scăderea interesului pentru cercetare: o problemă structurală post-comunistă
După 1989, România a trecut printr-o serie de transformări economice și politice. Odată cu tranziția către o economie de piață și integrarea în Uniunea Europeană, cercetarea nu a mai beneficiat de aceeași importanță pe care o avea în perioada regimului comunist. În loc să se continue investițiile substanțiale în acest domeniu, cercetarea a fost, treptat, marginalizată. Deși în anii ’90 și începutul anilor 2000 au existat încă semnale de interes pentru dezvoltarea acestui sector, finanțările publice au fost insuficiente, iar politicile de sprijinire a cercetării s-au dovedit a fi incoerente și insuficient de susținute.
Astăzi, România nu mai este printre liderii în domeniul cercetării la nivel european sau global. De fapt, țara noastră se află pe o traiectorie descendentă în ceea ce privește numărul cercetătorilor și investițiile în cercetare-dezvoltare.
Cifrele actuale: o reflectare a crizei din cercetare
Conform celor mai recente date ale Consiliului Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare din România (CINCDR), numărul cercetătorilor din țară a înregistrat o ușoară creștere în ultimii ani, dar situația rămâne îngrijorătoare. În 2020, România avea doar 18.331 de cercetători, iar în 2021 acest număr a crescut marginal, ajungând la 19.113. Deși există o mică tendință de creștere, este important de remarcat că numărul cercetătorilor din sectorul guvernamental și învățământul superior a scăzut cu aproximativ 4,5%, ajungând la doar 570 de cercetători activi.
În sectorul cercetării, mulți tineri cercetători părăsesc țara din cauza lipsei de oportunități și a salariilor mici, iar acest lucru contribuie la scăderea continuă a numărului de cercetători în instituțiile de stat și în învățământul superior. Din păcate, acest fenomen este unul pe termen lung și reflectă o problemă structurală a economiei românești, care nu acordă prioritate cercetării și dezvoltării ca motor al progresului național.
Cauze și efecte ale declinului cercetării din România
Unul dintre principalele motive ale declinului cercetării în România este lipsa unui sistem de finanțare sustenabil. Multe dintre institutele de cercetare din România sunt dependente de proiectele internaționale și de fonduri externe, ceea ce le face vulnerabile la fluctuațiile economice și politice externe. În plus, salariile cercetătorilor din sectorul public sunt mult mai mici comparativ cu cele din alte țări europene, ceea ce duce la migrarea acestora spre piețe mai atractive.
De asemenea, există o lipsă de viziune pe termen lung în ceea ce privește dezvoltarea cercetării științifice în România. Politicile publice nu sunt suficient de clare și coerente pentru a sprijini dezvoltarea acestui sector, iar prioritățile naționale de cercetare sunt adesea ignorate sau subfinanțate.
Viitorul cercetării în România
Pentru ca România să își recâștige locul pe harta cercetării internaționale, este necesar un angajament mult mai mare din partea autorităților, dar și al sectorului privat. Investițiile în educație și cercetare sunt esențiale pentru formarea unei noi generații de cercetători care să poată concura la nivel global. În plus, stimulentele financiare pentru cercetători și acordarea de fonduri suficiente pentru cercetare-dezvoltare sunt factori esențiali pentru a asigura o dezvoltare durabilă a acestui sector.
În concluzie, România se află într-un punct de cotitură. Deși cercetarea a avut un loc important în perioada comunistă, în prezent este clar că țara noastră trebuie să depună un efort mult mai mare pentru a sprijini acest sector vital. Este momentul ca autoritățile și societatea să recunoască importanța cercetării și să investească în viitorul său, pentru a nu pierde o altă generație de talente care ar putea aduce inovații semnificative.
