Mesajul unui român transplantat de 12 ani: „Inima fiul tău bate în pieptul meu. Mulțumesc, mamă!”

Daniela Șerb

Pe 20 februarie, Călin Mihai Teodor, un fost polițist, împlinește 12 ani de la operația de transplant de cord. Nu știe mai nimic despre donator. Decât că a fost jandarm și era cu doi ani mai tânăr decât el

La cei 46 de ani ai săi, fostul polițist din Câmpina, Călin Mihai Teodor, se numără printre puținii norocoși care au primit, la timp, o inimă nouă. Îi place să spună că în acest fel a înșelat moartea sau că măcar a încheiat un pact cu ea. Acela ca ea să plece, iar el să mai rămână, o vreme.

Necazurile cu inima au început pe la 28 de ani când, în urma unui weekend la iarbă verde unde a dormit pe o pătură, s-a trezit cu niște dureri ciudate de spate. Inițial, nu le-a dat importanță, dar, cum deveneau din ce în ce mai puternice, a mers la spitalul din Câmpina, Prahova. Acolo a fost diagnosticat cu miocardită și a urmat un tratament care însă nu a dus la niciun rezultat.

De la un jandarm pentru un polițist

De la Câmpina a fost îndrumat la Institutului Fundeni din București, unde diagnosticul a fost flutter atrial paroxistic. Cu alte cuvinte, inima îi bătea prea tare și prea repede. În anii următori, drumurile la Fundeni au devenit o obișnuință, la fel și internările. „Multă vreme m-a supravegheat regretatul profesor Costin Carp care mi-a și pus un alt diagnostic: cardiomiopatie dilatativă idiopatică, insuficiență cardiacă congestivă. Medicul mi-a spus atunci că, în cazul în care boala evoluează, singura posibilitate de a rămâne în viață este transplantul de cord. Nu-mi venea să cred. Nu m-am gândi niciodată că voi ajunge într-o astfel de situație. Eram tânăr, făceam sport, am crezut că este o boală care va trece”, povestește bărbatul.

Din august 2000, problemele s-au întețit astfel că până în februarie 2002, momentul operației, s-au succedat diverse episoade de internări și externări. În februarie 2002, pronosticul medicilor era disperat: dacă nu apărea vreun donator compatibil avea să mai trăiască 3 sau 4 luni.

Soarta i-a surâs astfel că, pe 20 februarie 2002, a intrat în operație la Floreasca, la ora 15.00 după amiaza. „Soției i s-a comunicat că s-a găsit un posibil donator. O inimă tânără. M-a operat doctorul Brădișteanu și operația s-a terminat la 4.00 dimineața, după foarte multe ore”.

Nu știe nici acum cui datorează această a doua șansă. Singurele informații au fost acelea că este vorba despre un jandarm cu doi ani mai tânăr decât el (32 de ani la momentul donării). „Am încercat să dau de familia donatorului, dar nu am reușit. Protocoalele le interzic medicilor să ne spună. Aș vrea s-o iau pe mama donatorului în brațe și să-i spun: inima care se aude e a copilului tău. Mulțumesc, mamă! Vreau să o fac oricând”.

Viața după transplant

Când s-a trezit după anestezia transplantului și a văzut că poate să respire fără aparate, bărbatul a zis că îl ține pe Dumnezeu de mână. Spune că operația nu l-a schimbat, este același om, dar a învățat o lecție importantă: și anume că ziua pe care o trăiești poate fi ultima, așa că este bine să te bucuri de fiecare clipă. O altă lecție importantă a fost aceea că într-o asemenea situație banii nu au valoare. „Nu poți să dai cuiva în cap ca să-i iei inima”.

În afară de pastilele imunosupresive, Călin mai ia încă 18 pilule în fiecare zi pentru ca totul să fie în regulă, iar organismul să nu-i respingă inima transplantată. Singurul regret pe care îl are, pe lângă faptul că nu cunoaște familia donatorului, este acela că s-a pensionat. În rest, este un om normal: conduce mașina, merge la pescuit sau participă la întreceri sportive organizate între persoane din aceeași categorie cu el, respectă indicațiile medicului, evită persoanele bolnave sau răcite, precum și excesele de orice fel, tutunul și alcoolul.

Mare parte din timpul pe care îl are îl dedică activităților Asociației Transplantaților din România din care face parte și încearcă din răsputeri să determine o schimbare a atitudinii generale față de donarea de organe.

 O asociație pentru binele pacienților cu transplant

Asociația Transplantaților din România este o organizație de pacienți cu transplant de cord, ficat sau rinichi, înființată încă din anii 1990. Organizația nonprofit susține dreptul membrilor săi de a primi medicație imunosupresoare și militează pentru recunoașterea nevoilor speciale pe care le au aceștia. Sursele de finanțare sunt din cotizația membrilor și din donații. Cei care vor să îi susțină pot dona 2% din impozitul pe venit la contul de identificare fiscală 8780467 și în contul bancar RO28CECEB21037RON0355814.