Categories: Expertul zilei

Mesajul unui medic ATI: Nu vreau să propovăduiesc scenarii apocaliptice/ Medicii nu sunt criminali în serie. Sunt așa cum este toată societatea

Mesajul unui medic ATI: Nu vreau să propovăduiesc scenarii apocaliptice/ Medicii nu sunt criminali în serie. Sunt așa cum este toată societatea.

Dr. Laura Zarafin vorbește public despre oprobriul la care sunt supuși medicii din secțiile ATI. Șefa Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Colentina din Bucureşti vorbește deschis despre categoriile de pacienți Covid care ajung la ATI și au nevoie de îngrijiri speciale. Dr. Zarafin atrage atenția că există deja „ATI-uri care îngrijesc pacienți critici cu SarsCov2, chiar dacă oficial sunt terapii „non Covid””.

Mesajul unui medic ATI: Nu vreau să propovăduiesc scenarii apocaliptice/ Este plin în ATI-urile Covid și în UPU-uri de oameni ventilați non invaziv

„Încă odată, oameni buni, știu că ați fost intoxicați și încărcați cu o ură viscerală. Știu că toți suferim din cauza vieții date peste cap din ultimul an. Știu că uneori se comunică aberant și pe alocuri apocaliptic, deși 50% dintre infectați nu au nici o simptomatologie, alții au forme ușoare de boală sau medii care se însănătoșesc.
Totuși, 3-5% dintre infectați fac forme critice, cu afectare pulmonară bilaterală de peste 75%. Aceștia sunt cei ce trebuie îngrijiți în ATI, de către specialiști. Au nevoie de OXIGENOTERAPIE, antiinflamator steroidian (atenție la doză și durată ), anticoagulare, plus echilibrarea funcțiilor vitale .
Din păcate nu sunt numai oameni cu comorbidități. Sunt și oameni tineri, unii chiar sportivi. Sunt preponderent bărbați si ajung cu această afectare după 8-11 zile de evoluție a simptomatologiei.
Sunt, îi vedem, chiar dacă sunt mai puțini decât cei cu boli cronice, te impresionează.
Nu vreau să propăvăduiesc scenarii apocaliptice, dar este plin în ATI-urile Covid și în UPU-uri de oameni ventilați non invaziv și există deja ATI-uri care îngrijesc pacienți critici cu SarsCov2, chiar dacă oficial sunt terapii „non Covid””, a scris medicul Laura Zarafin pe contul său de Facebook.

Laura Zarafin: Medicii nu sunt criminali în serie. Sunt așa cum este toată societatea

Șefa Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Colentina din Bucureşti vorbește și despre pericolul de a-i considera pe toți medicii vinovați de greșelile sistemului de sănătate. Pentru că, în esență, nu există doar medici neprofesioniști sau doar medici buni.

„Există, pe de altă parte, cred că mai mult din frică, o serie de măsuri aberante care nu fac decât să sporească neîncrederea oamenilor și să întărească teorii conspiraționiste.
Nu, oameni buni, nu și-au pus măști ffp2/ffp3, viziere, 3 rânduri de mănuși și combinezoane medicii din spitale ca să vă omoare, riscându-și propria sănătate și chiar viața.
Nu, oameni buni, medicii nu sunt criminali în serie, înțelegeți odată asta.
Suntem așa cum este toată societatea – unii mai performanți, alții mai puțin. Dar toți facem eforturi să ne trăiască pacienții.

Nu, oameni buni, oxigenul NU OMOARĂ, hipoxemia omoară sigur.

Nu, oameni buni, dacă ne catalogați criminali, incompetenți, șpăgari și lipsiți de suflet, asta nu înseamnă că veți opri mersul pandemiei și nici că veți ucide virusul!
Nu, oameni buni, nu suntem Dumnezei, nu știm totul și cu siguranță nu putem vindeca orice.
Important este să înțelegem că numai împreună putem trece peste acest moment greu.
Și, nu uitați, și medicii și cadrele medicale sunt si ei la rândul lor pacienți”, a mai scris medicul.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

26 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

56 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: