Din cuprinsul articolului
”O frumoasă coincidență ca prima vaccinare în România să aibă loc în ziua de naștere a părintelui microbiologiei, Prof Dr Louis Pasteur. Ziua de azi reprezintă un tribut adus științei, progresului științific și tuturor oamenilor de știință care, prin munca lor, au salvat vieți.
Gândurile mele merg astăzi spre personalul medical care de atâtea luni se luptă cu această pandemie, spre fiecare persoană care a trecut prin această boală, spre familiile celor care, din nefericire, au pierdut lupta!
Începând de astăzi, putem reîncepe, cu toții să sperăm!
Felicitări primei persoane vaccinate, domnișoara asistentă Mihaela Anghel de la INBI „Prof dr Matei Balș”. Este cea care a fost de gardă în ziua în care a fost internat primul pacient diagnosticat cu COVID 19 din România!”, a spus Valeriu Gheorghiță pe o rețea socială.
Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România
Primul vaccin anti-COVID în România a fost administrat! Mihaela Anghel, o asistentă medicală generalistă, a fost prima persoană vaccinată din țara noastră.
Mihaela Anghel este membră a echipei medicale care în data de 27 februarie a acestui an a preluat primul pacient din România cu virusul SARS-CoV-2.
Mihaela Anghel spune că se simte privilegiată că a fost aleasă să fie prima persoană vaccinată din România.
”A fost cea mai mare emoție. Am fost foarte privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată în această țară”, a fost prima declarație a asistentei, la scurt timp după vaccin.
Întrebată cum a reacționat când a aflat că va fi prima persoană vaccinată în România, tânăra a spus că nu s-a gândit prea mult și a spus DA vaccinului.
”Nu am știut cum să reacționez. Nu m-am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus DA și am ajuns aici. Nu m-a durut absolut deloc, a fost cel mai nedureros vaccin vaccin pe care l-am făcut până acum”.