„Îmi pare rău că v-am distrus planeta!” este mesajul pe care îl transmite Prince EA pentru viitoarele generații. De ziua Pământului acesta a lansat un mesaj emoționant, care ne face să ne gândim mai puțin la noi și mai mult la ceea ce este în jurul nostru.
Richard Williams, pe numele său real, a înregistrat un discurs motivațional pentru viitoarele generații. El vorbește în numele oamenilor și le cere scuze viitoarelor generații, care nu vor mai știi cum arată un copac. Nu vor știi să se bucure de natură și nu vor știi că deșertul amazonian a fost cândva o bijuterie verde, o pădure, defrișată pentru bani.
Statisticile arată că în fiecare an se pierd 7,3 milioane de hectare din cauza defrisărilor, iar consecințele au fost catrastofale : Alunecări de teren, inundații, poluare, schimbarea climei care poate fi resimțită la nivel mondial, procentul de dioxid e carbon crește cu 12% în fiecare an, dispariția animalelor, schimbarea ciclului apelor.
Se spune că pentru o viață fericită trebuie să îți construiești o casă, să faci un copil și să plantezi un copac. De ce? Este foarte simplu – Din timpuri străvechi copacii au fost venerați datorită proprietăților lor
1. Sunt o sursă de hrană – livezile de pomi fructiferi pot asigura unui fermier hrana și o parte din venituri
2. Fântână de sănătate – merele, portocalele, cireșele, gutuile etc sunt alimente-medicament, care ajută organismul să lupte împotriva bolilor precum diabet, obezitate, cancer.
3. Convertor de aer – Dioxidul de carbon emis de uzine este convertit în aer prin fotosinteză(dacă vă amintiți lecția de biologie :)
NASA prezice că dacă defrișările continuă, Pământul va rămâne fără resurse de aer proaspăt în mai puțin de 100 de ani, astfel că planeta este în pericol.
Prince EA trage un semnal de alarmă către toți oamenii care vor să mai trăiască pe acest Pământ și care țin la viitorul generațiilor care vor urma. Prima lecție de biologie începe întotdeauna cu clasificarea resurselor limitate ale Pământului.
De ziua Pământului gândește-te mai puțin la tine și mai mult la ceea ce te înconjoară.
A.