În afară de aroma specifică, menta are calităţi medicinale deosebite, fiind un remediu natural pentru îmbunătăţirea digestiei, calmarea durerilor de cap, dar şi un bun aliat pentru sănătatea ficatului.
Ceaiurile din mentă sunt recomandate şi în problemele respiratorii, în acest caz terapeuţii recomandând inhalaţii. În afară de ceai, menta poate fi utilizată şi sub formă de ulei. Acesta calmează durerile de cap şi migrenele dacă este aplicat la tâmple şi la ceafă. Uleiul poate fi folosit şi în cosmetică, datorită puternicului efect antibacterian. Aplicat pe piele (neapărat diluat în apă), acest ulei înlătură punctele negre şi acneea. De asemenea, o infuzie cu mentă (o linguriţă la o cană cu apă fierbinte) este un tonic foarte eficient pentru pielea obosită.
Menta taie pofta de mâncare
Ceaiul de mentă este indicat în curele de slăbire, deoarece combate senzaţia de foame şi stimulează digestia. Ceaiul se prepară din 30 g de frunze proaspete de mentă, peste care se toarnă un litru de apă clocotită. Se infuzează câteva minute, iar apoi se lasă să se răcească la temperatura camerei. Nu se beau mai mult de trei căni cu ceai pe zi. Pentru un gust mai exotic se poate combina cu ceai verde. Atenţie! Nu beţi ceaiul de mentă în cantităţi mari, pentru că poate duce la constipaţie.
Inhalaţiile vindecă răcelile
Menta poate fi utilizată în tratarea aerofagiei, a digestiei leneşe, a eructaţiei persistente, a flatulenţei şi a problemelor secreţiei biliare dacă este folosită sub formă de infuzie. Puneţi o lingură mică cu frunze uscate în 150 ml apă opărită. Lăsaţi la infuzat un sfert de oră şi apoi strecuraţi. Suferinzii de bolile enumerate mai sus trebuie să bea o cană după fiecare masă principală. Două căni pe zi dau un puternic efect tonic, iar o cană seara, înainte de culcare, este foarte sedativă. Dacă o persoană este răcită sau suferă de infecţii orale (de orice fel) poate face inhalaţii. Pentru aceasta este nevoie de o mână de frunze, ce se pune într-un castron cu apă fierbinte.
Se poate inhala aburul sau, după ce se răceşte, preparatul poate fi folosit ca apă de gură. În cazul în care nu aveţi cum să recoltaţi frunze de mentă din culturile apărute spontan, puteţi cultiva menta într-un sol bogat şi umed. Această plantă preferă locurile însorite şi uşor umede, nefiind deloc pretenţioasă.
Ceaiul de mentă întăreşte sistemul imunitar
Ceaiul de mentă stimulează sistemul imunitar deoarece este bogat în nutrienţi: fosfor, vitamina B, calciu, etc. Aceşti nutrienţi întăresc sistemul imunitar şi reduc apariţie bolilor şi infecţiilor în organism.
Îndepărtează greaţa şi durerile de cap
Dacă te doare capul foarte tare şi nu vrei să iei pastile, poţi încerca inhalaţiile cu mentă. Fierbe un litru de apă, adaugă 5 picături cu de mentă, acoperă-ţi capul cu un prosop şi inhalează aburii pentru 5 minute. Pentru a spori efectul, ar fi bine să consumi şi o cană cu ceai de mentă sau sa iti masezi tamplele cu putin ulei esential de menta. Pentru a preveni iritatiile, maseaza mai întâi pielea cu puţin din crema ta preferată sau ulei de măsline, iar la final pune o picătură de ulei esenţial pe vârful degetului arătător şi aplică apoi pe tâmple. În 5 minute te vei simţi mult mai bine.
Ceaiul dizolvă pietrele la bilă
Există dovezi în medicina naturistă că ceaiul de mentă ajută în caz de calculi biliari, înlăturând necesitatea unei intervenţii chirurgicale dacă dimensiunile acestora sunt reduse.
După un studiu efectuat pe un lot de pacienţi s-a stabilit că uleiul de mentă poate fi un analgezic eficient. Se tamponează fruntea şi tâmplele cu acest ulei, în soluţie dilutată.
Menta, având un uşor efect anestezic asupra mucoasei gastrice, reduce senzaţia de greaţă, iar prin ajutarea digestiei, implicit, se reduce şi senzaţia de flatulenţă. Această plantă ajută nu numai la calmarea durerilor, ci şi la vindecarea ulcerului gastric, cu specificarea că nu trebuie să o folosiţi dacă aveţi arsuri gastrice frecvente.
Potoleşte durerile de dinţi
Uleiul de mentă, întocmai ca şi uleiurile esenţiale, distruge anumite virusuri şi bacterii. Tocmai de aceea puteţi adăuga câteva picături de ulei de mentă într-o cană cu apă, pentru prepararea unei ape de gură mentolată, dezinfectantă şi, cel mai important, naturală. Pentru o respiraţie proaspătă puneţi pe limbă o picătură, maximum două de ulei de mentă. Atenţie! Nu depăşiţi această cantitate, pentru a nu vă provoca arsuri la stomac. În plus, trebuie să ştiţi că o cantitate de două linguriţe cu ulei de mentă ingerată poate fi fatală.
Datorită proprietăţilor sale analgezice, menta este folosită şi pentru calmarea durerilor de dinţi. Puneţi o picătură de ulei de mentă pe un tampon şi aplicaţi pe dintele dureros. După câteva minute, gingia va amorţi, iar senzaţia de durere va dispărea treptat.
Spuneţi adio crampelor musculare!
Dacă sunteţi sportiv sau desfăşuraţi activităţi fizice la sfârşit de săptămână ori mergeţi în excursii pe munte, asiguraţi-vă că aveţi în trusa medicală puţin ulei de mentă sau un unguent pe bază de mentol. Fiind foarte puternic, acesta ameliorează durerile musculare dacă masaţi energic zona cu probleme.
Stimulează circulaţia periferică
Masajul cu ulei esenţial de mentă stimulează circulaţia periferică şi reduce senzaţia de picioare obosite. Vara este excelent să vă răcoriţi picioarele umflate, obosite şi cu pielea iritată de încălţăminte. Senzaţia de răcoare este minunată, iar iarna puteţi face băi calde cu sare şi mentă, care vă scapă imediat de oboseală.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…