Meningita, un ucigaș care te poate doborî în câteva ore

Din grupul infecțiilor respiratorii, provocată de viruși, bacterii sau fungi, meningita poate deveni în unele condiții o boală cu evoluție împrevizibilă

Diagnosticul de meningită, deși grav, nu înseamnă în mod automat condamnarea la moarte. Prin definiție, meningita înseamnă inflamarea meningelui, adică a membranei care acoperă creierul și coloana vertebrală. Dacă meningele este inflamat la creier ajunge mai puțin sânge și prin urmare mai puțin oxigen.

Boala poate fi declanșată de viruși, bacterii sau fungi și apare cu o mai mare frecvență în lunile de vară și la începutul toameni. Transmiterea se face aerogen, prin picături sau prin contact direct.

În funcție de ceea ce o provoacă, există mai multe tipuri de meningită: provocată de viruși (precum West Nile, herpes simplex, gripale, enterovirusuri), provocată de bacterii (meningococ, pneumococ, streptococ, stafilococ) și fungice.

Literatura de specialitate notează că tipurile de bacterii care determină meningita variază în funcție de vârsta pacienților. Astfel, la nou-născuții până în trei luni cel mai adesea e vorba de streptococi de grupă B (care populează în mod firesc vaginul mamei), cei sub 5 ani fac infecții cu Haemophilus influenzae de tip B (Hib), iar cei mai mari sunt afectați de meningococ și pneumococ.

Meningita virală nu determină cazuri severe așa cum se întâmplă în cazul meningitei bacteriene. Cel mai adesea, în cazul meningitei virale, pacientul are dureri de cap de intensitate moderată, grețuri, dureri abdominale, vărsături, diaree. În cazul meningitei bacteriene însă simtomele sunt mult mai dure. “Pacientul are febră mare (40 de grade) fotofobie, nu poate pune bărbia în piept, tulburări de echilibru, dureri de cap crâncene. În acest caz, se recomandă internarea de urgență într-un spital de boli infecțioase”, a explicat dr. Popescu.

El a adăugat că, la debut, meningita bacteriană poate avea simptome comune cu alte boli: vărsături, grețuri, diaree, febră. „Dacă nu are o evoluție fulgerătoare meningita bacteriană se poate trata în spital cu antibiotice. Dacă însă evoluția este rapidă starea de sănătate a pacientului se poate deteriora extrem de repede ajungându-se la deces. Nicăieri în lume nu poate fi salvat un astfel de pacient”.

Chiar dacă decesul nu intervine în urma meningitei bacteriene, afectarea sistemului nervos poate fi extrem de severă. Astfel, bolnavul poate rămâne cu sechele, de la complicațiile pe termen lung, la pierderea auzului, paralizie și retard mintal.

Nu toți purtătorii de meningococ dezvoltă boala

Unele persoane pot fi doar purtătoare de meningococ, fără să dezvolte boala. O pot transmite însă celorlalți cu un sistem imunitar mai slab și cu predispoziție genetică către îmbolnăvire.

Ca metodă de protecție împotriva meningitelor medicii recomandă vaccinarea. „În schema de vaccinare obligatorie a copiilor din România există vaccin împotriva meningitei produsă de bacteria Haemophilus influenzae de tip B (Hib), iar pentru adulți există vaccinul antipneumococic și antimeningococic de tipul A și C. Aceste vaccinuri pentru adulți pot fi procurate de pe piață. Mai există și un vaccin antimeningococic de tip B, dar la noi în țară nu se găsește vaccin pentru el”, a conchis dr. Popescu.

Virusul West Nile care se poate răspândi prin înțepătura țânțarilor poate declanșa meningita. Simptomele acesteia pot fi asemănătoare cu cele ale virozei: febră, dureri de cap, vărsături, dureri musculare. În 1996, Europa a trecut prin cea mai mare epidemie de meningită cauzată de virusul West Nile.

Vaccinuri împotriva meningitei

Vaccinul antiHaemophilus influenzae de tip B (HIb) – recomandat copiilor cu vârste între 2 luni-5 ani. Este prevăzut în schema de vaccinare obligatorie.

Vaccinul antimeningococic A, B și C–  recomandat mai ales vârstnicilor, copiilor şi adulţilor cu sistemul imunitar slăbit. Atenție, însă, atunci când este administrat copiilor sun 18 ani, vaccinul nu oferă protecție pentru tot restul vieţii.

Vaccinul antipneumococic – recomandat mai ales studenților care învață în campusurile universitare. Colectivitățile de tineri sunt considerate populație la risc.