Sari la conținut

Meningita, boala care te poate ucide în 24 de ore! 10% din populația generală este purtătoare asimptomatică a bacteriei ce provoacă meningita meningococică

Meningita meningococică, boala extrem de gravă care, în unele cazuri, te poate ucide în 24 de ore. Având în vedere că 10% din populația generală este purtătoare asimptomatică a bacteriei ce provoacă meningita meningococică, Tuio și Pfizer lansează  o amplă campanie națională de educare a tinerilor și părinților despre pericolul meningitei meningococice.

Conform datelor recente, 10% din populația generală este purtătoare asimptomatică a bacteriei ce provoacă meningita meningococică și acest procent poate ajunge până la 25% în rândul adolescenților. Cazurile în care boala se declanșează pot duce la deces în doar 24 de ore. În România, din 73 de îmbolnăviri în 2018, 16 au fost fatale. Iar cei care supraviețuiesc rămân, în general, cu sechele fizice și emoționale pentru restul vieții. Prin urmare, lansarea unei inițiative de informare și educare este necesară și complet justificată.

Meningita.ro

O amplă campanie online, care susține mesajul din offline, este de asemenea în desfășurare. Principala componentă este website-ul http://www.meningita.ro/ – un site complex, cu informații precise și date provenite din cele mai recente cercetări. Prin intermediul campaniei de bannere și de Youtube activate simultan, îndrumăm atât părinții și tinerii, cât și medicii să îl utilizeze ca suport în discuțiile cu adolescenții și părinții și să dea informația corectă mai departe.

Campania națională Pfizer se desfășoară în perioada 15 iunie – 30 august 2020, în București, Constanța, Iași, Timișoara, Cluj și Ploiești, și beneficiază de implicarea voluntară a unui număr mare de medici de familie – o parte importantă în conversația despre riscuri și soluții. Ei vor oferi lămuriri și detalii tinerilor și părinților, fie prin intermediul materialelor informative (broșura campaniei), fie prin discuții deschise, față în față.

Informarea corectă poate salva vieți
La inițiativa Pfizer România, agenția Tuio a conturat o primă campanie națională, care prezintă în mod concret pericolul și implicațiile meningitei meningococice, pentru adolescenți și tinerii adulți. Sub mesajul “Meningita se poate ascunde în lucrurile care îți plac. #AtâtEdeUșor, campania evidențiază principalele modalități de transmitere a bacteriei N. meningitidis, învață tinerii să se protejeze și să recunoască primele simptome, dar îi și îndrumă către părinți și medici de familie, pentru mai multe informații corecte. Principalele aspecte au fost compilate și exprimate creativ în spotul campaniei lansate pe 15 iunie 2020.

#AtâtEdeUșor
În cele mai mari orașe universitare din România, seria de panouri outdoor ilustrează la rândul ei situații diverse în care boala se poate transmite într-un mod neașteptat, chiar atunci când desfășurăm cele mai banale activități, cele mai multe chiar plăcute: împărțim un suc la o petrecere, gustăm din înghețata unui amic, împrumutăm sticla cu apă unui coleg la sală, ne sărutăm pentru prima dată. De aici și hashtag-ul campaniei – #AtâtEdeUșor – care se referă la ușurința transmiterii bolii, dar și la cât de simplu este să previi, dacă știi la ce să fii atent.

“Ne-am propus să creăm o campanie cu un aer pozitiv, care să dea speranță, chiar dacă subiectul este unul dur. Mi-ar plăcea să știu că după această primă inițiativă de informare și educare, adolescenții care se simt super-oameni, așa cum ne-am simțit cu toții la vârsta aceea, se vor gândi măcar o secundă la ce pot pierde printr-un gest aparent inofensiv. Informarea corectă chiar îi poate salva și sper ca această nouă conversație să fie continuată chiar de ei”, ne-a spus Viorela Turcu, Deputy Creative Director.

Părinții, parte esențială a campaniei

Audiența secundară a campaniei o reprezintă părinții. Pentru că ei decodează mesajul dintr-o altă perspectivă – cea a adultului responsabil care vrea să își știe copilul în siguranță tot timpul. Și pentru că de multe ori ei sunt prima sursă de informare pentru copiii lor, o parte importantă din conținutul de social media a fost dedicat educării părinților.

„Campaniile de educare au un rol important în reducerea riscurilor majore asociate bolilor infecțioase grave prevenibile și protecției sănătății publice. Punctul de plecare în dezvoltarea acestei campanii a fost evaluarea gradului de înțelegere al tinerilor și adolescenților cu privire la riscurile la care se expun în fiecare moment. Dacă adulții sunt mai atenți, în general, la pericolele de orice natură, tinerii sunt mai degrabă orientați spre aventură, experiențe și provocări noi. Tocmai de aceea, am considerat oportun să ne implicăm prin această campanie de informare și educare a adolescenților pentru a crește gradul de conștientizare asupra riscurilor meningitei meningococice. Atât e de ușor să contractezi această bacterie, atât e de ușor să te protejezi prin vaccinare”, declară Oana Hârsescu, Vaccines Lead Romania, Bulgaria, Ukraine & Adriatic region.

Peste 2 milioane de adolescenți și tineri adulți informați corect prin social media

Pentru această componentă din campanie, am ales să colaborăm cu cele mai ascultate voci din social media: Dorian Popa (eusuntdorian -1.9 milioane followers pe Instagram), Vlad Munteanu (mnt_vlad -1 milion) și fratele său Cristian Munteanu (mntchristian – 874k), Iuliana Beregoi (iulianaberegoiofficial – 935k) și Cristina Almășan (cristinalmasan – 540k). Împreună, ne propunem să informăm corect peste 2 milioane de tineri, printr-o serie de postări personalizate și foarte bine documentate.

Am implementat o campanie digitală complexă care a beneficiat din plin de caracteristicile pentru care suntem cunoscuți: agilitate, creativitate și pregătire multidisciplinară. Așa am reușit să navigam cu succes restricțiile de comunicare din domeniu, fără să renunțăm la elementele pe care le-am considerat importante în adresarea unui subiect medical către un target tânăr,” a precizat Ludwig Petre – Managing Director, Tuio.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel