MedLife intenționează să aloce 20 milioane euro pentru continuarea programului de achiziții în tara și străinătate
Consiliul de Administrație MedLife își propune majorarea limitei de credit cu 15 milioane de euro. Potrivit reprezentanților companiei, la această majorare se vor adăuga alte lichidități proprii ale companiei, până la valoarea totală de 20 milioane de euro, obiectivul principal al acestei acțiuni fiind dezvoltarea programului de achiziții și extinderea națională și internațională.
Sindicatul de bănci pentru accesarea creditului este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de facilitate și de garanți și finantator, BRD Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, în calitate de aranjori și finanțatori.
“Am reușit să ne îmbunătățim marjele și acest lucru ne permite să creștem sustenabil și, totodată, să asigurăm raportul optim dintre datoria netă și profit. Scăderea gradului de îndatorare ne încurajează să ne îndreptăm către acționari pentru a solicita creșterea liniilor de finanțare în vederea reluării achizițiilor în România, Ungaria, dar și în țările învecinate unde vedem o piață importantă de creștere. Prospectăm și testăm piața permanent și avem în acest moment discuții cu 5-6 operatori din România și cu alți 2-3 din Ungaria și sperăm ca în perioada următoare să concretizăm câteva tranzacții”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.
MedLife Group a încheiat primul trimestru din 2019 pe o direcție ascendentă, anunțând o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 224,9 milioane lei aferentă acestei perioade, în creștere cu 27,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele din primul trimestru vin pe fondul unei dinamici foarte bune pe toate liniile de business, dinamică susținută de apetitul în creștere al românilor pentru serviciile medicale, dar și de o evoluție favorabilă la nivelul întregii piețe.