Prof dr Vasile Astărăstoae este un foarte cunoscut medic legist român, care a fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Medicul Vasile Astărăstoae, invitat în emisiunea „Marius Tucă Show”, a spus că mediatizarea pandmiei a avut rolul de „a ascunde alte acțiuni”.
„Eu cred că acest COVID a fost atât de mediatizat pentru a nu se vedea alte acțiuni care au fost în spatele lui. Mă refer la delimitarea libertăților (…) Nu aș spune că s-a ajuns la o dictatură, dar am avut regimuri autoritare care se bazau pe ce spuneau experți medicali. Experți medicali care nu sunt infailibili și care au greșit. Uitați-vă, de exemplu, la termenul acesta „asimptomatic” care nu este un termen științific. Toată medicină vorbește despre purtători sănătoși, nu despre asimptomatici. Acum vine e-mail-ul lui Fauci care spune că am greșit. De aceea trebuie să existe o voce critică, nu să nege”, a spus Astărăstoae, la emisiunea difuzată de Aleph News.
Medicul este de părere că lumea, după mai bine de un an de la declanșarea pandemiei, s-a „atomizat”.
„Nu mai există niciun fel de dialog. Fiecare este fanatic pe ideea lui. Din această cauza se instaurează regimurile autoritare. Pentru că vedeți, când vorbești despre drepturile omului, despre dreptul la educație, despre libertate, acolo ți se spune asta este o teorie, noi acum trebuie să luptăm cu un virus. Și cum luptați? Cu ce luptați? Noi ne luptăm cu virusul. Internăm obligatoriu în spital asimptomatici cu Remdesivir și Kaletra, care sunt toxice și nu au autorizare pentru COVID. Îi tratăm, dar dacă vine un medic și are un alt tratament, care nu este atât de agresiv și are rezultate, imediat îl punem la stâlpul infamiei”, a subliniat sursa citată.
Vasile Astărăstoae a vorbit și despre modul în care au fost înmormântați pacienții care au murit în urma infecției cu COVID-19.
„Gândiți-vă cum au fost înmormântați cei care au decedat. De COVID sau declarați de COVID. A fost o chestiune total inumană. În acei saci dizgrațioși, aruncați în groapă. La un virus cu transmitere respiratorie. De ce aceste măsuri aberante? Să nu poată să își ia familiile rămas bun de la ei. Amendată familia pentru că s-a dus la înmormântare. Amendați preoții că au ținut slujbe. Sunt chestiuni care depășesc orice imaginație bolnavă. Dar văd că nu învățăm din istorie. Să ne amintiri de isteria de la gripă aviară, isteriile de la gripă așa-zis porcină, AN1H1. Tot nu am învățat absolut nimic”, a subliniat medicul.
În privința drepturilor și libertăților individuale, România a avut foarte mult de suferit, din cauza pandemiei, crede Vasile Astărăstoae.
„Toată lumea înțelege că într-o epidemie trebuie luate anumite măsuri. Dar aceste măsuri trebuie să fie graduale și în funcție de gravitatea bolii. La o boală la care 99% se vindecă, acele măsuri de îngrădire a drepturilor cetățenești și a libertății fiecăruia dintre noi au fost cu totul exagerate. Nu numai în România, dar noi am depășit orice limită.
Că noi a mai reacționat Macron, în Franța, și guvernul socialist spaniol. Dar vedeți că au și plătit că la alegerile din Madrid a câștigat tot prima ministra din regiunea Madridului, care nu a pus în aplicare nicio măsură dictată de guvernul central. Nu a închis școlile, restaurantele, nu a închis industria și de la 26%, cât a avut acum doi ani, a ajuns la 46%. O creștere fantastică. În timp, când lumea se va mai liniști, aceste lucruri se vor discuta. De exemplu, împiedicarea libertății religioase. Asta a fost o chestiune care este cu totul ieșită din comun. Să împiedice accesul credincioșilor la slujbe. Fie că își iau măsuri sau nu. Să intervii în viață religioasă, să spui să vii cu linguriță de acasă că să te poți împărtăși”, a explicat fostul șef al Colegiului Medicilor din România.
Dar cel mai mult, continuă sursa citată, a avut de suferit educația.
„Pe mine ce mă îngrozește este educația. Școlile. Cât au suferit școlile și observ acum că nu numai că a crescut numărul de analfabeți funcționali, dar se scot orele care au importanță și care pe mine m-au format și eu zic că am avut succes în viață datorită școlii. Deci s-au redus orele de istorie și limbă română. S-au introdus tot felul de prostioare, nu pot să le zic altfel, predate de oameni care nu au pregătire din acest domeniu. Educație civică, eu am făcut dirigenție”, a spus el.