Categories: Expertul zilei

Medicul Vasile Astărăstoae: „Dacă va fi mult mai grav decât ce este în prezent, mă gândesc să mă vaccinez”

Medicul Vasile Astărăstoae: „Dacă va fi mult mai grav decât ce este în prezent, mă gândesc să mă vaccinez”.

Fostul președinte al Colegiul Medicilor a declarat în emisiunea lui Marius Tucă, la alephnews.ro, că nu se va vaccina și a și explicat de ce.

„Nu mă voi vaccina. Eu nu dau sfaturi. Singurul lucru pentru care m-am bătut este să se respecte autonomia pacientului și să fie cu consimțământ și informat, nu obligatoriu. Când consimțământul acesta nu este chiar informat este cu totul altceva. De fapt consimțământul în momentul de față a ajuns un mijloc de protecție pentru medici și nu de respect de autonomie“, a spus Vasile Astărăstoae.

Vasile Astărăstoae: „Toată lumea apare și își arată bicepșii. Ai mei nu se compară cu cei care apar la TV și nu vreau să mă fac de râs“

„Eu aștept, dacă va fi nevoie când mă vaccinez, acele vaccinuri chiar prin această tehnologie, deși nu prea am încredere în ea dar asta este o problemă strict personală, care o să apară pe piață mai târziu de la Johnson&Johnson, Sanofi sau Smith Kline și mai sunt câteva firme. Ele lucrează pe îndelete fără să se grăbească și să fie într-o cursă contracronometru pentru că respectă toate fazele de elaborare a unui vaccin.

Dacă îmi voi da seama că se întâmplă ceva și este mult mai grav decât ce este în prezent, mă gândesc să mă vaccinez. Acum nu mă vaccinez din alt motiv. Am văzut că toată lumea apare și își arată bicepșii. Ai mei nu se compară cu cei care apar la TV și nu vreau să mă fac de râs”, a menționat Vasile Astărăstoae.

Profesorul Vasile Astărăstoae,  a comentat, marți seara, la ”Marius Tucă Show”, la Aleph News, primul an de panemie, cum au gestionat-o autoritățile și despre campania de vaccinare. Medicul ieșean s-a arătat circumspect în legătură cu cifra avansată de premierul Florin Cîțu, de 10 milioane de români vaccinați până la finele lunii septembrie.

„Am îndoieli că 10 milioane de oameni vor fi vaccinați în România. Este foarte greu. Cu personalul medical a fost simplu, că erau în spital, dar de exemplu la țară cum o să fie? Cu medicul de familie? E o activitate greu de stăpânit…

Deocamdată toate studiile arată că imunitatea este de cam de 6 luni de zile.  Până când durează vaccinarea unii își pierd imunitatea și se pot infecta din nou”, a menționat Vasile Astărăstoae.

Medicul Vasile Astărăstoae. „Persoanele care nu se vaccinează nu înseamnă că sunt infractori. Sunt persoane care sunt prudente“

„Am văzut o chestiune foarte gravă pe care unii au aplaudat-o: că cei care nu se vaccinează comit o infracțiune. Aceasta este o boală nouă, și inclusiv cu vaccinurile există unele semne de întrebare. În luna noiembrie, erau 34 de vaccinuri care se lucrau, unele în faza întîia, altele în a doua și 14 în a treia. Dintre care zece cu această nouă tehnologie cu ARn mesager.

În aceste condiții există niște semne de întrebare cu privire la eficiență, mai ales cu privire la efectele pe termen lung. Toate vaccinurile puse pe piață sunt cu aprobare condiționată și sunt trecute la FDA și EMA la faza 3. Adică, persoanele care sunt vaccinate, timp de doi ani, trebuie să fie monitorizate, cu efectele secundare urmărite.

Persoanele care nu se vaccinează nu înseamnă că sunt infractori. Sunt persoane care sunt prudente. Nu sunt anti-vacciniști. Mai ales că legea nu obligă. Italia si Spania au vrut să introducă obligativitatea, dar nu au putut pentru că există Convenția de la Oviedo, care spune că în cercetare trebuie să existe consimțământul informat”.

Vasile Astărăstoae a mai spus că este o ipocrizie ca cei care se vaccinează să spună că o fac pentru a-i proteja pe alții.

„De fapt, noi ne vaccinăm să ne protejăm pe noi. Ori să nu facem boala, ori să facem o formă ușoară. Până acum, așa cum spune OMS, cei care s-au vaccinat pot să transmită virusul”, a subliniat profesorul Astărăstoae.

Medicul Vasile Astărăstoae. „Rigoarea științifică e lăsată deoparte și se merge pe ideologie”

După aproape un an de la declanșarea pandemiei, medicul ieșean consideră că nu știm nici mai mult nici mai puțin decât anul trecut despre covid-19. Și că, în ciuda tuturor măsurilor luate de autoritățile din toată lumea, pandemia nu a dispărut.

„Nu înțeleg de ce această pandemie e abordată altfel decât altele și de ce s-a creat această isterie. Au apărut sute de studii științifice care se bat cap în cap. Vedem cum rigoarea științifică e lăsată deoparte și se merge pe ideologie. Se merge pe aceleași rezultate, deși se vede că pandemia nu a dispărut. Autoritățile din întreaga lume, cu mici excepții, s-au comportat în mod irațional”, a spus profesorul Astărăstoae.

Cât despre despre campania de vaccinare, profesorul Astărăstoae spune că vor fi dificultăți, pentru că e foarte greu de administrat acest vaccin.

„Nu știu dacă autoritățile au logistica necesară. Și nici dacă se va realiza în acest mod imunitatea de turmă. Studiile arată că, deocamdată, imunitatea e cam de 6 luni. Deci, unii se pot reinfecta”, a mai spus medicul ieșean.

 

Recent Posts

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

41 de secunde ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

30 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

o oră ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

o oră ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

o oră ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

2 ore ago

Citeste si: