Din cuprinsul articolului
Majoritatea șerpilor nu sunt periculoși pentru oameni. Doar aproximativ 15% dintre șerpii din întreaga lume și 20% dintre șerpii din Statele Unite sunt veninoși. În America de Nord, printre aceștia se numără șarpele cu clopoței, șarpele coral, mocasinul de apă, etc. Mușcăturile lor pot provoca răni grave și, uneori, moartea.
„Toți ar trebui să știm (să facem) asta.
(Mic) ghid de supraviețuire pentru mușcaturile de șarpe. Sunt rare, dar potențial letale!
Un copil de 13 ani a fost mușcat de o viperă neagră chiar în curtea casei. Putea muri în câteva ore.
10 lucruri care vă pot salva viața (până când legea Ciuhodau privind predarea noțiunilor de prim ajutor în toate școlile din România va fi adoptată):
1. Considerați orice mușcătură de la orice tip de șarpe drept urgență medicală.
2. Pe statisticile noastre, deși mușcăturile de șarpe reprezintă doar 2% din totalul plăgilor mușcate, ele au un potențial evolutiv sever. Cei veninoși inoculează la locul mușcăturii substanțe cu acțiune hemolitică şi hemoragică, iar după aproximativ 24 de ore apar hemoragii de diverse tipuri, tahicardie, puls filiform, dispnee şi transpirații, grețuri, vărsături, colaps. Fără tratament, moartea survine la 3-4 zile de la inocularea veninului prin hemoragii şi insuficiență renală acută.
3. Solicitați rapid consult şi ajutor medical.
4. Singurul tratament eficient este o doză de antivenin.
5. Toaletați plaga cu apă şi săpun.
6. Efortul fizic trebuie redus la maxim, culcați victima, cu capul şi trunchiul puţin ridicate şi poziționați locul mușcăturii sub nivelul inimii pentru a împiedica răspândirea veninului în fluxul sangvin.
7. Scoateți toate bijuteriile sau alte elemente ce pot accentua edemul.
8. Mușcătura de șarpe se identifică după urmele locale (forma dinților șarpelui) asociată uneori unor picături sero-sanguinolente.
9. Mușcătura este asociată cu durere intensă şi edem perilezional, de culoare violacee, ce cuprinde o porțiune întinsă din membrul afectat. Există însă şi posibilitatea ca șerpii să muște fără a introduce veninul în plagă şi în acest caz de „mușcătură albă” lipsesc fenomenele inflamatorii.
10. Marcați marginea zonei tumefiate (umflate) la fiecare 15 minute cu un stilou pentru a ajuta medicii să evalueze gradul de expunere la venin.
1. Ca regulă generală, dacă nu vrei să te muște vreun șarpe, NU intra în contact intenționat cu el.
2. Lucrul acesta pare evident dar, de-a lungul timpului, două treimi din mușcăturile de șarpe pe care le-am tratat erau la pacienți care au încercat să-i vadă mai bine sau i-au abordat, ridicat, hărțuit, încercând uneori să-i omoare.
3. Deplasările la iarbă verde şi muncile agricole cresc riscul de a fi mușcat de reptile.
4. NU incizați la nivelul urmelor de colți şi
5. NU încercați să aspirați veninul! Metoda este ineficientă pentru că șarpele are colții curbați iar „buzunarul de venin” nu se află la locul mușcăturii. În plus, circa 20% din mușcăturile de șarpe sunt „uscate”, total lipsite de venin, așa că orice incizie creează doar o plagă ce se poate infecta fără a avea vreun beneficiu medical real.
6. Veninul aspirat cu gura poate ajunge în fluxul sangvin al salvatorului.
7. NU aplicați un dispozitiv de aspirație. (puteți leza țesuturile)
8. NU aplicați garouri ce restricționează fluxul de sânge şi duc astfel atât la acumularea veninului în jurul mușcăturii cât şi distrugerea celulelor. În plus, dacă garoul este utilizat greșit, poate întrerupe fluxul sangvin de la acel nivel şi să provoace leziuni ischemice.
1. Difereța dintre viață și moarte e dată de aceste cunoștințe de prim ajutor.
2. Pentru a fi cu adevărat eficiente ele trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulțirii.
3. Vreau ca aceste „Noțiuni de prim ajutor” să fie predate în toate școlile din România. Legea Ciuhodaru a fost depusă în Parlament.
Sper să susțineți și acest demers”, a scris dr. Tudor Ciuhodaru, pe pagina de Facebook.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…