Din cuprinsul articolului
Medicul Ștefan Jianu a atras atenția asupra faptului că pandemia a dus la o creștere îngrijorătoare a bolilor, întrucât oamenii au devenit din ce în ce mai sedentari.
Efectele pandemiei asupra sănătăţii
„În ultimul an, pe fondul pandemiei, adresabilitatea către instituţiile private de servicii medicale a fost mult crescută pentru că de multe ori oamenii nu au avut de ales, pentru că spitalele au fost transformate fie în COVID, fie au avut restricţii sau redusă activitatea foarte mult. În afară de cele două luni în care clinicile private au fost închise, adică lockdown-ul din 15 martie -15 mai 2021, din 15 mai noi ne-am început activitatea, ne-am protejat, pacienţii au fost protejaţi. Nu am avut niciun fel de eveniment nici cu personalul, nici cu pacienţii legat de COVID”.
„Exact aşa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, în general, boala venoasă cronică, varice sau alte forme ale ei, a avansat atât de mult încât ne-a luat în surprindere pe toţi. Am ajuns acum să vorbim despre cea mai răspândită boală, boala venoasă cronică, sigur care înseamnă şi mici venule, şi picioare umflate, tromboflebită, şi malformaţii, varice , afectează peste 50% din oameni. În general, vorbim despre venele de la picioare pentru că ele sunt cele mai afectate.
Pandemia e cireaşa de pe tort pentru că înainte de pandemie, în ultimii 20-30 de ani, în care oamenii au ajuns din ce în ce mai sedentari, mai dependenţi de ecrane, mai capabili să lucreze de la birou. Asta înseamnă că de fapt a avansat boala venoasă, problemele venoase, care, într-adevăr sunt legate sine qua non de sedentarism. La ora actuală este boala nr.1 ca frecvenţă, din fericire nu ca mortalitate, dar 60 până la 80% din populaţie are nişte probleme venoase”.
Despre beneficiile mersului pe jos şi efectele statului pe scaun
„Nu există o reţetă perfectă pentru mersul pe jos, dar dacă vrem să conteze, nu putem vorbi de 100 de metri. Măcar jumate de kilometru, un kilometru. Dacă ne uităm la oamenii care au ajuns la vârste pe care poate ni le dorim toţi, dacă ne aducem aminte de regretatul Neagu Djuvara, spunea că în fiecare zi, şi avea 100 de ani, se ducea până la piaţă. O oră dus- întors. Probabil că făcea cel puţin un kilometru. Nu făcea 10, probabil nu putea, dar aşa, unul din secrete (…) mersul pe jos, nu neapărat jogging, nu neapărat bicicletă, alergare, putem toţi. Şi dacă stai în picioare cu atât mai rău. Sunt atâtea meserii în care se stă în picioare”.
„Statul pe scaun la birou provoacă stază venoasă. Sângele rămâne în venă, nu mai pleacă de acolo şi dacă se strică şi nişte valve pe parcurs, venele încep să se umple din ce în ce mai mult de sânge stătut, cu gunoaie, toxine, dioxid de carbon, radicali acizi. Şi-atunci, dacă nu pleacă şi stă în gambe începe treptat, prin presiune, să mărească venele. Şi-atunci ajungem la dilataţiile care se numesc varice”.
„Dar nu numai asta. Că stă sângele pe loc şi se vede, iniţial nu e deranjant. Dar, treptat, pe măsură ce se acumulează toxine şi dioxid de carbon apar primele simptome picior greu, mai obosit, e un pic de jenă, începe să se umfle laba piciorului. Treptat apar şi tulburări trofice, face dermatită, pielea se usucă şi se şi găureşte, şi face şi ulcere, care ne chinuie, care se şi suprainfectează, sângerează. Toate astea sunt tulburări trofice care nu ne pun viaţa în pericol, dar, din păcate pentru unii dintre noi ni se pune şi viaţa în pericol prin tromboze. Pentru că acolo unde stă sângele pe loc e mult mai uşor să se închege şi dacă devine vâscos şi face un cheag într-o venă varicoasă, e o tromboflebită, superficială, care se tratează în majoritatea cazurilor, dar uneori cheagul mai pleacă şi ne poate duce la embolie pulmonară”, a declarat medicul Jianu la Aleph News.