Sari la conținut

Medicul ortoped Vlad Predescu despre noutățile revoluționare în tratarea bolilor articulare: Încercăm să întârziem degradarea rticulațiilor

Dr. Vlad Predescu
Dr. Vlad Predescu
Dr. Vlad Predescu

Problemele articulare pot apărea la orice vârstă, iar tehnicile de tratare a acestora sunt din ce în ce mai avansate. Vorbim de operații minim invazive, proteze personalizate și chiar modalități de regenerare biologică a articulațiilor

Elena Oceanu

Chiar dacă avem tendința să asociem problemele articulațiilor cu îmbătrânirea, vârsta nu este un criteriu pentru apariția acestora. „Problemele articulare apar la toate vârstele. Vedem, la ora actuală, oameni care sunt foarte activi la vârste extrem de înaintate și nu au nimic, dar vedem și alții care, la 40 de ani, suferă deja de artroză”, explică dr. Vlad Predescu, medic primar de ortopedie la Spitalul Euroclinic, din Capitală.

Printre factorii de risc se numără: obezitatea, traumatismele articulare neglijate și deviațiile de ax ale genunchilor (genu varum și genu valgum). „Dacă un pacient are o ruptură de menisc sau rupturi ligamentare pe care le neglijează și nu le tratează corespunzător, acestea vor duce la probleme articulare grave. De asemenea, pacienții care de la natură au picioarele în O (genu varum) sau în X (genu valgum) vor face artroză după 40 de ani, pentru că piciorul nu funcționează după o axă mecanică normală. Adică trebuie să fii drept ca să nu te uzezi excentric și dacă ai paranteze sau picioarele în X și suprasoliciți o perioadă foarte lungă de timp, adică zeci de ani, articulațiile, apare uzura”, adaugă specialistul.

Două categorii de pacienți

Potrivit medicului, există două categorii de pacienți cu probleme articulare: cei tineri care au suferit rupturi de menisc, de ligament și apelează la diverse tehnici de regenerare a cartilajului, și vârstnicii, cu artroze avansate, cărora nu le mai poate fi salvată articulația și au nevoie de proteze. „În cazul tinerilor, tratamentele inovatoare sunt operațiile minim invazive, respectiv artroscopia care presupune realizarea a două-trei incizii de aproximativ cinci milimetri în jurul articulației prin care se introduc o cameră de luat vederi și alte instrumente cu care se face operația”, completează dr. Vlad Predescu. Pentru cei care au nevoie de proteze, au apărut protezele personalizate care au nenumărate avantaje: recuperarea mai rapidă, dureri mai mici, tehnică chirugicală mai precisă, ceea ce duce la o durată de viață mai mare a protezei. „Aceste tehnici de proteză personalizată presupun efectuarea unui examen RMN al întregului membru inferior. După care se creează un model tridimensional al articulației afectate. După crearea acestuia, se efectuează măsurătorile specifice fiecărui pacient și, în funcție de aceste măsurători, construim instrumente dedicate pacientului cu ajutorul tehnicii de imprimare 3D. Acestea vin sterile din SUA, iar chirurgul le folosește pentru implantarea protezei clasice”, detaliază ortopedul.

Regenerarea biologică

O altă noutate în domeniu este regenerarea biologică a genunchiului care presupune reconstruirea fiecărui element stricat, al articulației. „În cazul artroplastiei biologice de genunchi, pacientul trebuie să se adreseze la timp medicului, să aibă până în 55 de ani și când vine la ortopedul care combină medicina sportivă cu medicina artrozică, acesta intervine chirurgical, artroscopic, într-o ședință sau mai multe, prin care îi reconstruiește ligamentul, îi regenerează cartilajul articular, îi scoate meniscul, îi corectează fiecare lucru, biologic, fără să înlocuiască nimic cu metal, nu îi strică genunchiul ca în cazul protezei unde, l-ai tăiat, ai pus un metal și ai terminat operația. Încerci să reconstruiești biologic fiecare verigă care e stricată”, explică medicul. Genunchiul regenerat va mai ține încă 20 de ani, iar pacientul va fi nevoit să apeleze la proteză mult mai târziu. „Încercăm să întârziem degradarea articulațiilor la vârstele de risc (40-50 de ani), la care mai poți să faci ceva, prin diverse tehnici de regenerare sau corectare a defectelor care au apă- rut fie de la naștere, fie în urma traumatismelor”, spune dr. Vlad Predescu.

Simptome care ar trebui să vă trimită la medicul ortoped:

DUREREA. Primul simptom este durerea la nivelul unei articulații, care fie apare brusc, fie este legată de mișcare, are caracter mecanic. Adică te doare dacă mergi, dacă faci sport și dacă stai în repaus nu simți nimic.

PIERDEREA MOBILITĂȚII. O articulație care se mișca normal, nu se mai îndoaie, se blochează și se pierde, progresiv, mobilitatea, arcul de mișcare.

DEFORMAREA ARTICULAȚIEI. Tumefacția articulară sau „am apă la genunchi”, cum se zice în termeni populari. Trosnitul unei articulații care nu e însoțit de durere, de blocaj, de instabilitate, de umflare, nu e considerat patologic. Dacă trosnește și în rest nu se întâmplă nimic, nu e nicio problemă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel